Secretul frumuseţii strălucitoare

A fi frumoasă este starea firească a femeii. Citind despre eroinele și zeițele mitice și despre cele din basme, întîlnim mereu descrierea frumuseţii lor strălucitoare. Anume strălucitoare. În ciuda diverselor păreri referitor la standardele frumuseții feminine din diferite culturi, toate frumoasele mitice și cele din basme ale tuturor popoarelor au în comun faptul că sînt descrise ca fiind strălucitoare, purtătoare de lumină.
Simbol al frumuseţii este numită zeița Afrodita sau Venera. Ea avînd ochi „scînteietori”, mai era numită şi „de aur”, iar vorbindu-se de zîmbetul ei se spunea că acesta era „pătruns de lumina soarelui”. Într-unul dintre mituri ea şi-a luat înfăţişarea unei bătrîne, dar au trădat-o „ochii strălucitori”. Frumusețea legendară a Afroditei este acea lumină divină care-i domină întreaga ființă, revărsîndu-se din interior.
Acest lucru poate fi perceput ca o metaforă. Dar, de fapt, fiecare dintre noi a întîlnit în viață oameni, despre care putem spune că de parcă strălucesc. Și fiecare dintre noi va spune că sînt frumoşi, indiferent de înfăţişarea lor și de vîrstă. O asemenea frumuseţe strălucitoare este reală și ea nu poate fi falsificată.

În tradiția orientală această strălucire este descrisă ca fiind emanată de o persoană, oferind strălucire ochilor, făcînd zîmbetul radiant, dînd strălucire şi prospețime pielii, faţa exprimînd fericirea senină şi pură. Potrivit științei vechi, acesta este un fenomen natural. Căci pe plan fizic se manifestă prezența Ojas, a unei substanțe extrem de diafane, care este produsă numai de către țesuturile sănătoase ale corpului. Ojas este forța unificatoare a conștiinței, forța vitală de legătură. Acesta contopeşte materia cu raţiunea. Cînd toate sistemele organismului și structurilor eterice ale corpului sînt echilibrate, țesuturile corpului produc cu succes această substanță vitală subtilă. Cînd însă raţiunea se află în dezechilibru, țesuturile își pierd puterea. Astfel, lumina demonstrează, în mod vizibil, o stare profundă a echilibrului tuturor sistemelor, elementelor, proceselor eterice și fizice, adică ne vorbesc despre armonia deplină a omului.
Criteriul intern al acestei armonii este sentimentul beatitudinii pure, adică a bucuriei şi iubirii luminoase. Armonia și iubirea sînt calităţi ale Sufletului, calități inerente femeilor de la naștere. Astfel, frumuseţea, cîntată în toate timpurile, nu era un scop în sine, ci rezultatul firesc al dragostei, prosperităţii și forței interioare.
Odată cu trecerea timpului, frumusețea se intensifica numai, căci odată cu vîrsta și experiența de viață, femeia devenea mai înțeleaptă, creştea spiritual, îşi recăpăta puterea feminină, în slujba familiei și a societății.
Dr. Andrew Weil scria: „Frumusețea sub orice formă este tămăduitoare pentru spirit”. Aceasta era una dintre abilitățile mistice ale femeilor folosite pentru menținerea păcii și a echilibrului, de care femeile contemporane au uitat.
Astăzi, „tinderea spre frumuseţe” ne conduce nu spre armonie, ci spre un stres nesfîrșit, de durata întregii vieţi. Oamenii cad dintr-o extremă în alta: unii fac din înfăţişare sensul vieții lor, alţii neagă completamente importanța acesteia, spunînd că unicul lucru important este lumea interioară. Dar strămoșii înțelepți știau că importat e şi una, şi alta.
Aspectul era o parte a magiei femeilor ‒ magiei dragostei. Străbunele noastre foloseau în straiele lor combinaţii bine gîndite de culori, ornamente, forme şi croieli, fiecare dintre aceste detalii purta semnificaţia sacră (misterioasă și profund spirituală) și avea un anumit impact energetic. Aceeaşi menire o aveau şi bijuteriile purtate de femeie, pietrele prețioase, toate acestea aveau o importanţă mare, căci astfel femeia îşi consolida relația cu lumile eterice, armonizîndu-se pe sine şi spațiul din jurul ei.
Magică era și coafura. Părul este conductorul energiei cosmice. Parul lung permite stocarea acestei energii și folosirea ei, în funcție de situație, în mod diferit. Spre exemplu, părul adunat sus în creştet, îi asigura femeii un aflux mare de energie, de tip piramidal. Părul strîns jos, la ceafă, o ajuta să intre în starea de ascultare şi smerenie profundă.

Secretul fericirii

Pierzîndu-se pe sine, femeile sînt dispuse să-şi caute acum fericirea în orice: fie contrapunîndu-se bărbaţilor, fie încercînd să „obţină totul de la ei”. Astăzi este la modă să fii o „scorpie”. A apărut chiar şi o „știință” nouă ‒ „scorpiologia”, iar unii psihologi spun că aceasta este singura modalitate de a fi fericită. Din păcate, femeile îşi îngroapă astfel benevol în sicriu propria fericire.
„Iubeşte-te pe tine însăţi, puţin să-ţi pese de ceilalţi, astfel în viață te aşteptă succesul”, aproximativ acest lucru îl propune noua psihologie comportamentală a femeilor, așa-numita „scorpiologie”.
Pînă acum nu demult acest cuvînt era unul tabu, unul nepotrivit pentru a fi rostit într-o societate decentă. Acum însă multe reprezentante ale sexului frumos declară mîndre: „Sînt o scorpie!”
Deschidem dicţionarul şi citim: „Scorpie ‒ 1. (pop.) Scorpion, 2. ( fig.) ‒ epitet injurios dat unei femei rele, depravate, perfide”, 3 .(folc.) ‒ ființă fantastică, închipuită ca un monstru feminin cu mai multe capete, care varsă flăcări pe nări și al cărei sînge ar avea proprietăți miraculoase.
Reiese că „Eu sînt scorpie cu înţepătură mortală” este ceea cu ce reușesc să se mîndrească unele femei astăzi. Nu sînt ele chiar atît de departe de adevăr, căci, de fapt, psihologia „gîndeşte-te numai la tine și obţine ceea ce-ţi doreşti pe orice cale”, ne spune că Sufletul unei asemenea femei, în cel mai bun caz, este în stare de leşin profund, căci anume Sufletul este izvorul vieții. „Femeia-scorpie” este într-adevăr moartă ca femeie, pentru că sensul vieții, scopul sexului frumos este de a se afla în serviciul altora, oferindu-le bucurie, dragoste și bunătate.

Pentru femeie fericirea constă în slujire. Acest lucru se manifestă chiar și la nivel fiziologic: atunci cînd femeia are grijă de cineva, ea produce hormonul de „oxitocină”, care la rîndul său, stimulează producția endorfinelor ‒ hormonilor „fericirii” și reduce nivelul hormonului stresului, cel al cortizonului.
Inima bună a femeii este sursa de viață, bucurie și pentru cei din jurul ei. Corpul ei fizic este, de asemenea, un izvor la vieţii. Cultivîndu-şi însă o inima de piatră, cruzime și răceală, ea încetează, într-adevăr, să mai fie femeia-izvor de iubire și devine o „scorpie”, adică „înţepeneşte”, otrăvindu-se cu propriul venin. Acest lucru este opusul stării ei naturale de „divinitate”, de „feciorie”. Refunzînd de bună voie rolul femeii care stă, în mod natural, la baza feminităţii, sexul frumos, pierde și în mod fiziologic ocazia de a fi femeie. Dezechilibrul psihologic duce la un dezechilibru hormonal şi femeia este lipsită de posibilitatea de a deveni mamă, adică să-şi îndeplinească principala misiune cu care a venit pe pămînt: să dea viață și să o umple cu lumină.
Dragostea și blîndețea sînt principalele arme ale sexului slab. Puterea unei femei constă în capacitatea ei de a iubi și de a fi milostivă. Nimeni și nimic nu poate rezista în faţa acestora. În antichitate se spunea că femeia este aceea care cîștigă fără luptă. Cînd femeia învață să dobîndească ceea ce vrea prin agresivitate, viclenie, reproşuri sau supărări, își pierde puterea.

Anatol Basarab

Fragment din articolul publicat de Anatol Basarab aici (click pentru a accesa sursa)