Multiplu de șapte

Dumnezeu a creat lumea în şapte zile. Şase zile în care a muncit plus cea de a şaptea în care s-a odihnit.

Sunt şapte păcate capitale şi şapte virtuţi.

Şapte minuni ale lumii. Turnul Babel avea şapte terase. Roma a fost ridicată pe şapte coline. Cetatea Tebei avea şapte porţi.

heptada-numerosfera-1

Pitagora considera cifra şapte ca fiind perfectă, desăvârşită.
Hermes Trismegistus a avut şapte viziuni.

Postul Paştelui durează şapte săptămâni.

Constelaţia Pleiadelor are şapte stele.

Există şapte arte, iar curcubeul are şapte culori.

Şapte este echilibrul între prea mult şi prea puţin.

Albă ca zăpada şi cei şapte pitici.

În mitologia română există balaurul cu şapte capete.

Omul are şapte chakre principale.

Mai nou a apărut pe piaţă Windows.7

Cifra şapte se scrie: 7, dar atunci când scriem de mână este tăiată de o liniuţă orizontală. Când Moise le-a citit evreilor cele 10 porunci, la cea de a şaptea „să nu pofteşti nevasta aproapelui tău” bărbaţii au protestat: „să fie tăiat şapte!”.

          Viaţa omului este multiplu de şapte.

Câţi ani are coplilul? Şapte! O, este mare acum! Merge la şcoală. Cei şapte ani de acasă. Cei şapte ani esenţiali pentru educaţie, pentru comportamentul viitorului adult. Cei şapte ani care vor marca fundamental tot restul vieţii sale.

Câţi ani are copilul? Paisprezece! Devine adolescent. Merge la liceu, un nou ciclu de invăţături. I se dă carte de identitate. Începe să aibă răspundere pentru unele din faptele sale.

Câţi ani are? Două zeci şi unu! Acum este cu adevărat considerat matur. Chiar dacă în România, la 18 ani este major. Şi pe când căsătoria, copiii?

heptada-numerosfera-7

La bărbaţi,  după 7×7 ani, apare un reviriment în exprimarea masculinităţii. A doua tinereţe.

Este un program?

Uneori constaţi că ai revenit în acelaşi  punct, într- o situaţie în care ai mai fost. Deseori revenirea apare după şapte ani.

Credeai că ai rezolvat problemele, că nu mai ai cum să ajungi acolo. Te-ai luptat, ai muncit, ai lucrat pentru rezolvarea lor.

De ce totuşi ai revenit? Ți-a dat Dumnezeu şapte sau multiplu de şapte ani ca să rezolvi? Ca să faci alegeri, să-ţi manifeşti liberul arbitru?

Le-ai făcut. Conştient sau nu le-ai făcut. Şi dacă ai revenit de unde ai plecat înseamnă că nu sunt cele corecte. Că, de fapt, nu ţi-ai rezolvat problemele.

Unii spun că ăsta este iadul. Să treci mereu şi mereu prin aceleaşi situaţii până când te prinzi de şmecherie şi faci o schimbare în ciclul evenimentelor. Desfaci un nod.

Dacă revenirea în acelaşi punct este mai mică de şapte, înseamnă că te-ai mai trezit puţin. Că ai început să pricepi câte ceva. Te-ai prins de şmecherie? Atunci ai nevoie de forţa necesară pentru a acţiona. Ai nevoie să fii tare şi să nu te apuce sentimentul de inutilitate. Să nu abandonezi.

          Doamne, Dă-mi, te rog, curajul de a schimba ceea ce trebuie schimbat, puterea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat şi înţelepciunea de a face diferenţa între cele două!

Te-ai zbătut atâta ca să ajungi în acelaşi punct? La prima vedere condiţiile par diferite. Numai exteriorul s-a schimbat. Problema e aceeaşi, doar modul de manifestare e diferit. Şi, ca să fie totul şi mai „frumos”, manifestarea este mai subtilă, condiţiile sunt mai rafinate. Este un alt nivel de vibraţie.

Şapte sau multiplu de şapte pentru că cifra şapte reprezintă tendinţa omului spre perfecţiune. Tendinţa spre starea de OM.

Păi atunci e de bine. Dacă totul este mai rafinat, într-un plan mai subtil, înseamnă că odată, peste 7x ? ani, ai să reuşeşti să construieşti o realitate în care să te simţi confortabil.

Dar dacă revenirea se face după zece, unsprezece ani? E de rău? Eşti greu de cap? Nu ai „urcat” destul? Zece este mai mult decât şapte, dar mai puţin decât paisprezece. Şi aşa revenim de unde am plecat.

E tare complicat!

În aceste condiţii avem nevoie de şapte?

Doamne, Dă-mi, te rog, un ş(o)apte ca să pricep şi eu ceva! Un şapte pe care să-l pot duce uşor.

Klara Daniela
cuvintecuviata.eu

 

NumeroAtelier: Anul 2017 – „Lecția de călărie”

Numerosfera anul 2017 s

După curățenia pe toate planurile la care anul 2016 ne-a împins (și încă ne împinge până în ultima sa clipă), anul 2017 vine cu o energie de noi începuturi, pe baze noi, la nivele noi de calitate și de responsabilitate.

Ne aşteaptă un an cu o energie deosebit de puternică, în care vom fi tentaţi sau chiar împinşi de la spate să pornim pe căi noi, să ne înnoim existenţa pentru a ne armoniza la amplitudinea cea mai înaltă a vibrației noastre.

Anul 2017 este ca o nouă naștere, un proces ce aduce bucurie, viață nouă, dar nu înainte de a trece prin ”chinurile facerii”.

  • Cât de pregătiţi suntem pentru a ne naște din nou?
  • Cum ne va influenţa energia anului viitor pe toți și mai ales, pe fiecare în parte?
  • Care sunt modalităţile fiecăruia de a manifesta aceasta energie?
  • Ce e bine să schimbăm şi ce e bine să consolidăm?

În 2017 vom fi în poziția de a călări un armăsar focos, plin de energie și dornic să alerge în galop. E important ca fiecare din noi să se armonizeze cu acest armăsar, să fie una cu el, pentru a ne ține bine în șa și a ne bucura cu toată inima de galop.

Cine nu-și învață Lecția de Călărie are toate șansele să fie aruncat din șa…

cal-in-doua-picioare-numerosfera

Poți afla informații personalizate despre cum să folosești energia anului 2017 cu ajutorul Numerologiei Practice. La NumeroAtelierul de seară cu Bogdan și Daria, pe 19 decembrie 2016, de la ora 18:30 până la ora 21:30

Nu ai nevoie de cunoștințe de numerologie pentru a participa, ci doar de voința de a veni acolo.

Fiecare participant va primi Numerograma natală și va înțelege care sunt modalitățile de a ”călări” anul 2017 după nevoile proprii, cu ușurință, bucurie și glorie.

Locația și alte detalii vor fi comunicate celor ce se înscriu prin email la:

bogdan@numerosfera.ro

workshop.dardedaria@gmail.com

Să ne (re)vedem cu drag,
Bogdan și Daria

Bobo Bogdan Numerosfera Numerosfera

Daria   DARdeDARia DARdeDARia

Decembrie 2016 – BUCURIA NAȘTERII

decembrie-numerosfera-2016

Decembrie 2016 stă sub semnul creației, mai mult ca oricând.

Vibrația 3 a lunii nu este alterată de vibrația anului, ci am putea spune că e chiar potențată.

Luna începe cu foarte multă energie, atât emoțională cât și psihică..

1 Decembrie este un moment aproape unic, în care ceea ce alegem să afirmăm în interiorul nostru se va materializa negreșit. Atenție mare, deci, la discursul interior, la atitudinea față de noi înșine!

De asemenea, ziua de 1 Decembrie subliniază tema întregii luni: Omul – Ființa trinitară / Trinitatea în Toate.

Acest decembrie se concentrează pe comunicare, în special cea afectivă, pe relația cu mama (în toate valențele ei), pe relația cu femeia interioară. Este o perioadă bună să facem pace cu mama/femeia din noi și să acceptăm ”înțărcarea”, să renunțăm la atașamente și judecăți iluzorii.

Pe parcursul întregii luni vom fi puși în poziția de a alege, punându-ni-se mereu in față oglinda. Avem cu adevărat, ocazia alegerii conștiente, înțelegând că este benefic să lăsăm în urmă ceva: că e vorba de șabloane mentale sau obișnuințe, sau că e vorba despre locuri, oameni sau situații care ne împiedică să fim cea mai înaltă expresie a noastră.

Este momentul în care avem cu adevărat șansa să renaștem vii sau morți! Decizia interioară va face diferența.

E momentul lui ”Să fie!”. Și Este: ceea ce suntem, nu ceea ce spunem că suntem.

Energia lunii ne propulsează fie ca vrem, fie că nu.

Vrei – nu vrei, naște-te Grigore!

Tema de bază este nașterea (și când ar putea fi mai frumos decât acum?), iar ea poate fi în bucurie sau în durere. Ceea ce rezonează în Adevăr ne va crea realitatea cu bucurie și ușurință, iar ceea ce este fals ne va crea o realitate suferindă și fadă.

Pe lângă ziua de 1 Decembrie, care poartă încriptată în sine manifestarea generală a întregii luni, ies în evidență zilele de 10 si 11 decembrie. Prima aduce cu sine energia puternică din momentul nașterii, iar cea de a doua conturează și concretizează prin voință puternică drumul ales de orice creație manifestată în ziua precedentă.

Cu alte cuvinte, ceea ce am informat mental și emoțional în 1 Decembrie, se va forma în 10 decembrie, ca în 11 deja să se manifeste clar.

În această lună vor mai fi câteva momente interesante, pe care le vom analiza în detaliu, la timpul potrivit.

Deocamdată să rămânem cu ideea principală adusă de această energie extraordinară: Bucuria Nașterii!

Cu drag,

Bogdan și Daria

Bobo Bogdan Numerosfera Numerosfera

Daria   DARdeDARia DARdeDARia

NumeroAtelier – Bunăstarea familială și socială. Exprimarea de sine

Numerosfera Bun familiala

Bunăstarea nu se masoară numai în bani sau alte posesiuni materiale, ci și în calitatea relațiilor noastre.

Modul în care relaționăm cu cei de lângă noi și cu lumea, în general, ne aduce bunăstare sau dimpotrivă.

Întreaga noastră existență este compusă, de fapt, din relații. Relația cu noi înșine, relația cu membrii familiei, cu partenerii de muncă sau cu societatea în general. Uneori, aceste relații sunt armonioase, dar alteori (prea adesea) simțim că nu primim răspunsul așteptat, ca reacțiile celor din jur nu sunt pe masura așteptărilor noastre.

Pentru unii dintre noi, familia este extrem de importantă, pentru alții, din contra. La fel este și în cazul interacțiunii cu societatea, cu lumea.

Este important să înțelegem că ceea ce definește fiecare relație din viața noastră este modul în care ne raportăm noi la ea și felul în care interacționăm cu aceasta.

Fiecare om are felul său propriu de a “vedea” relațiile, de a le crea, a le menține sau a le încheia.

  • Care este modalitatea ta?
  • Care este calitatea relațiilor tale în familie sau în societate?
  • Cât de importante sunt aceste relații pentru tine?
  • Cât de mult contează pentru tine răspunsul celor din jur?
  • Cât de sensibil sau de puternic te simți în fața lumii?
  • Te exprimi cu ușurință pe tine însuți în familie, în societate și în lume?

Poți afla despre starea bună pe care o poți crea în familie, calitățile, capacitățile și limitările tale în acest sens, din Numerograma ta natală, cu ajutorul Numerologiei Practice. La NumeroAtelierul de seară cu Bogdan și Daria, pe 12 decembrie 2016, de la ora 18:30 până la ora 21:30

Nu ai nevoie de cunoștințe de numerologie pentru a participa, ci doar de voința de a veni acolo.

Fiecare participant va primi Numerograma natală și va intelege cum să-și sporească autentic starea de bine, exprimându-se pe sine în relațiile cu ceilalți

Locația și alte detalii vor fi comunicate celor ce se înscriu prin email la:

bogdan@numerosfera.ro

workshop.dardedaria@gmail.com

Să ne (re)vedem cu drag,
Bogdan și Daria

Bobo Bogdan Numerosfera Numerosfera

Daria   DARdeDARia DARdeDARia

 

29.11 / 30.11 – MUSAFIRUL MISTERIOS / MAGUL

29112016-numerosfera

29 11 2016 22 4 18 9

Chiar dacă mulţi aşteaptă ziua de Sf. Andrei (30 noiembrie), ar fi interesant să fim atenţi la ziua de azi, 29 noiembrie 2016

Avem parte de o vibraţie absolut deosebită, de parcă tocmai am primit vizita unui oaspete misterios. Imaginaţi-vă că vă intră pe uşă unul dintre Cei Trei Magi!

Acest musafir deosebit este un Maestru, care vine cu foarte multă energie, echilibrat, iubitor şi generos. Depinde numai de noi dacă acceptăm darul adus sau îi închidem uşa în nas, de frică.
Tradiţia românească spune ca în noaptea de dinainte de Sf. Andrei (adică diseară) să se pună grâu la încolţit. După cum creşte grâul, aşa ne va fi anul.
În acest an avem parte de o energie atât de aparte, atât de frumoasă, încât am putea spune că grâul poate creşte cât o pădure de bambus! Asta dacă îmbrăţişăm energia zilei. Altfel, putem transforma totul într-o mare dramă; energie este destulă şi pentru asta. Dar cui i-ar folosi?

Azi putem deschide uşa acestui Maestru (interior). El abia aşteaptă să ne ofere darul care va construi capodopera vieţii noastre.
Ziua de azi este ca un portal din filmele SF: deschis – ne oferă acces la lumi nebănuite, fantastice, extraordinare; odată închis – ceea ce este dincolo, devine inaccesibil.

30 11 2016 14 5 8 8

30 Noiembrie va aduce o energie cu totul diferită, mult mai fermă, mai tranşantă, ajutându-ne să concretizăm, să punem în practică, să facem ordine.
Va creşte tensiunea psihică, dar e normal: e o zi a înfăptuirii. Energia zilei ne ajută să fim vigilenţi şi pragmatici.

Spre deosebire de azi, ziua de mâine, 30 noiembrie, nu se va purta cu noi “cu mănuşi”. De ce? Pentru că n-are timp!

Energia acestei zile de 30 Noiembrie este de tipul “Acum-Aici-Până la capăt”.
Suntem extraordinar de frumos sustinuţi azi şi impulsionaţi mâine!

Aşa că, odată cu grâul, puneţi la încolţit şi o idee-două pentru perioada ce vine.

Care este comoara cea mai de preţ, ascunsă adânc în inima ta? Eşti dispus să o oferi lumii?

Să avem zile trăite conștient, în bucuria vieții!

Cu drag,
Bogdan și Daria

Bobo Bogdan Numerosfera Numerosfera

Daria   DARdeDARia DARdeDARia

NumeroAtelier – Voința și Autonomia financiară

Numerosfera Vointa si Aut fin

Ne dorim, visăm și chiar ne străduim să ne oferim nouă și familiei noastre un nivel de trai civilizat. Uneori, însă, ceva stă intre planul nostru și rezultatul dorit. Pare că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg 🙂

Încercăm să învățăm de la alții cum să ne planificăm viața, cum să ne materializăm dorințele, aspirațiile, uitând că suntem diferiți. Unii oameni își manifestă voința cu mai multă ușurință și putere decât alții.

  • Ce le dă această putere?
  • Cum se manifestă voința la tine?
  • Care ”parte” din mine clădește și manifestă Puterea Voinței?
  • Cât din bunastarea mea stă în puterea mea?

Despre Voință și manifestarea sa, despre capacitatea de a crea autonomie financiară și aceea de a susține material familia prin propriile forțe, la NumeroAtelierul din 28 noiembrie 2016

Nu ai nevoie de cunoștințe de numerologie pentru a participa, ci doar de voința de a veni la NumeroAtelier.

Fiecare participant va primi Numerograma natală și va descoperi împreună cu noi calitățile, capacitățile și limitările sale în manifestarea Voinței și a dobândirii Autonomiei financiare în viață.

Locația și alte detalii vor fi comunicate celor ce se inscriu prin email la:

Cu drag,

Bogdan și Daria

Bobo Bogdan Numerosfera Numerosfera

Daria   DARdeDARia DARdeDARia

21.11 si 22.11 – Truismul Omletei

oua-numerosfera

Pe 10 noiembrie am avut oportunitatea de a ne naște din nou, de a ne smulge din limitările noastre. De a da vieții noastre acele valențe pe care le considerăm cu adevărat valoroase, de a ne redefini, recrea.

21 11 2016 14 5 10 1 și 22 11 2016 15 6 11 2

21 – Distrugătorul = Shiva. Uneori pare abrupt, chiar nemilos, dar această aparentă distrugere este absolut necesară pentru a putea să creăm în Adevăr. Și asta ne aduce ziua de 22 noiembrie

22 – Marele creator, care, de data aceasta va crea în lumina transformatoare, va crea armonie. Această armonie se va manifesta în special între ”cine sunt eu” și ”care este imaginea pe care am creat-o despre mine”. Cu alte cuvinte, ceea ce sunt se poate manifesta liber în exterior, creând armonie.

Dacă 21.11 se va manifesta ca o mănușă de fier în existența noastră, 22.11 aduce multă emoție, multă energie feminină, menită să calmeze, să tămăduiască focul anterior.

Totuși, să nu uităm că asta este posibil dacă alegem să fie.

Câte ouă ești dispus să spargi pentru omleta pe care ți-o dorești?

Să avem zile trăite conștient, în bucuria vieții!

Cu drag,
Bogdan și Daria

Bobo Bogdan Numerosfera Numerosfera

Daria   DARdeDARia DARdeDARia

14.11.2016 – Puterea Voinței

Numerosfera puterea vointei

14 noiembrie 2016

Cifrul numerologic al zilei: 14 11 2016 16 7 14 5

E timpul să te proptești bine pe picioarele tale și să concretizezi ceea ce ai plănuit și proiectat. Nu lăsa agresivitatea și impulsurile de moment să te facă să-ți pierzi concentrarea

Ai destulă energie pentru a începe ceva nou și temeinic. Ziua de 14 noiembrie 2016 aduce multă stabilitate, concretețe și cere tuturor să stea în prezent, Aici și Acum.

Nu-ți limita, totuși, entuziasmul. Acțiunea promptă, pragmatică este foarte importantă, pentru că-ți aduce concretizare, materializare și stabilitate.

Ridica-te și fă ceea ce ți-ai propus!

Nu te lupta cu alții pentru convingerile tale. Fiecare cu ale lui. Tu centrează-te pe tine însuți! Găsește armonia din tine, manifestă puterea voinței și adevăratul tău talent se va manifesta palpabil, material.

E un moment foarte bun sa pui în practică filozofia ta de viață, căci ziua aduce înțelepciune fiecăruia, după nevoia sa reală.

Benefică acum este conectarea cu natura. Ocazie bună pentru împământare. Dacă te-ai simțit mai aerian în ultimul timp, poți acum să-ți regăsești rădăcinile.

Centrare, axare pe Sine, asta vine și impune cu putere ziua de 14 11 2016

Întrebarile zilei:

  • Practici într-adevăr ceea ce predici?
  • Ești TU ceea ce pretinzi că ești, cu adevărat?
  • Cât de ancorate în realitate sunt acțiunile tale?

Să avem zile trăite conștient, în bucuria vieții!

Cu drag,
Bogdan și Daria

Bobo Bogdan Numerosfera Numerosfera

Daria   DARdeDARia DARdeDARia