Bazele Numerologiei – ParCurs online acreditat ANR

Îți propun aici o experiență, un parcurs. E mult mai mult decât un curs sec, plin numai de informații scrise pe slide-uri și în caiete, pe care le uiți înainte să le înțelegi și să le integrezi.

E unul dintre ”locurile” unde poți începe incursiunea în Numerologie, la fel cum poți să o continui, aprofundând și dezvoltându-ți cunoașterea.

Acest ParCurs are acreditarea Asociației Numerologilor din România

L-am creat ca pe o incursiune în Numerologia de bază, cu intenția ca atunci când îl finalizezi să știi despre tine aspecte care să te bucure și să te ajute. Și totodată să te simți confortabil să faci numerograme și interpretări numerologice și să poți practica cu încredere Numerologia, dacă vei voi. ParCursul e și pentru începători, la fel cum este și pentru practicanți ce doresc să-și consolideze cunoașterea, prin practică.

Metaforic vorbind, nu-ți ”dau” numai undița, ci te învăț să și pescuiești.

Mă pricep la asta, o fac de ani de zile și o fac cu bucurie.

Sunt mândru știind că există mulți oameni care și-au început parcursul în Numerologie cu mine, sau și-au îmbogățit experiența împreună cu mine, iar acum sunt la rândul lor traineri și numerologi apreciați.

Știu din experiența mea și a celorlalți participanți că acest parcurs îți poate fi util dacă:

  • Vrei să afli mai mult din Cine Ești si ce îți dorești cu adevărat. Vrei să știi care îți este Destinul și cum să mergi cât mai autentic pe calea sa
  • Vrei să afli ce înseamnă fiecare cifră, cum să interpretezi corect arhetipurile fiecărei cifre, dincolo de valoarea lor cantitativă
  • Vrei să știi cum să construiești numerograma natală și să o interpretezi cât mai corect
  • Vrei să afli despre caracterul, personalitatea, calitățile, limitele și talentele native ale oricărui om chiar și fără să-l întâlnești personal
  • Vrei să afli cum se construiesc previziuni și prognoze numerologice
  • Care sunt parametrii psiho-energo-informaționali prin care oricare om funcționează și care este interconexiunea dintre ei.
  • Vrei să folosești Numerologia ca pe o unealtă în Dezvoltarea personală și să-ți aduci mai multă claritate și stare de bine în viața ta
  • Ești în cuplu și ai constatat că ceva nu mai ”merge” bine in acea relație? Cum ar fi să știi exact ce ai tu de modificat și de îmbunătățit la tine ca relația să redevină armonioasă?
  • Ești în căutarea unui partener de viață și habar nu ai de ce nu-l atragi (sau nu o atragi) încă. Compatibilitatea nu este îndeajuns, mai sunt și alte ingrediente necesare aici
  • Ai copii și vrei să le cunoști calitățile, abilitățile, nevoile și dorințele autentice, pentru a-i putea sprijini cu adevărat către o dezvoltare reală, încă de la naștere?
  • Ești terapeut și vrei să adaugi disciplina numerologiei în setul tău de unelte terapeutice
  • Profesezi ca pedagog. Ai vrea să cunoști elevii tăi mai mult decât o poți face acum și să-i îndrumi cu mai multă ușurință?
  • Profesezi ca psiholog. Ceea ce-ți spune Numerologia despre clientul tău va fi un adaos util pentru a-ți cunoaște clientul cu adevărat, dincolo și în plus față de ceea ce testele psihologice pot releva. N-o spun numai eu ci și alți psihologi cunoscători ai numerologiei
  • Lucrezi în recrutarea de personal. Cum ar fi să cunoști omul pe care-l intervievezi dincolo de ceea ce se relevă din CV-ul său?
  • Lucrezi în vânzări și ai dori să-ți cunoști clientul, pentru a ști mai bine ce i se potrivește.

Cunoașterea Numerologiei te ajută în mod clar și precis să răspunzi la întrebările de mai sus, precum și la multe altele, pe care, poate, încă nici tu nu ți le-ai pus. Ai observat că unii oameni sunt mai împliniți, mai fericiți și mai prosperi decât alții? Unii știu ceva ce ceilalți nu știu și fac ceva ce ceilalți nu fac…

Cum se desfășoară:

  • Bazat pe experiența mea de până acum, am gândit ParCursul pe Zoom online, de-a lungul a 6 zile în total.
  • Sunt trei module, de-a lungul a 3 săptămâni. Așa e mai ușor de urmărit, ai timp să integrezi informația mai lesne și îți rămâne timp peste săptămână să mai faci și alte activități. Dar nu te aștepta că poți parcurge al doilea și al treilea modul fără să fi parcurs primul modul.
  • Se desfășoară între orele 18:30 si 21:30. În aceste trei ore primești informatie si practică activă și răspunsuri la întrebări, ca să se fixeze efectiv informația.
  • Primul modul 2 și 3 iunie 2021
  • Al doilea modul 9 și 10 iunie 2021
  • Al treilea modul 16 – 17 iunie 2021

În acest ParCurs primești

Cunoaștere, informație și practică despre:

  • Ahetipurile cifrelor și ale numerelor, dinamica numerelor
  • Construirea și interpretarea Codului Numerologic Personal
  • Podurile și tranzitele de trecere, numerele operative
  • Construcția și interpretarea matricei psiho-energo-informative și a vectorilor
  • Calea către Destin, Destinul, Lecțiile de viață
  • Ciclurile de 7 și de 9 ani pentru anii solari și personali
  • Graficele de distribuție a energiilor în plan anual
  • Scara Împlinirii
  • Pașii concreți despre cum se face corect o primă analiză Numerologică

În plus, intri într-o comunitate de oameni pasionați de Numerologie, cu care vei putea să faci schimb de experiență și poți să-ți îmbogățești cunoașterea și să te dezvolți împreună și nu de unul singur

Și da, primești suportul de curs și diplomă de participare, dacă dorești asta

Investiția ta financiară este:

1000 de lei (210 euro) – dacă achiți până pe 25 mai 2021
1250 de lei (255 euro) – dacă achiți între 26 mai și 2 iunie 2021
Pentru cei care doresc să revină la curs, participarea este de numai 490 de lei (100 de euro)

Se eliberează factură fiscală.

În prețul cursului am inclus și accesul gratuit la un NumeroAtelier de practică pe care îl voi organiza în următoarele săptămâni de după curs. Atunci vei practica și îți vei primi multe răspunsuri despre cum se face și cum se interpretează numerologic. Și vei căpăta experiență directă și încrederea de care ai nevoie spre a merge mai departe.

Înscrierea:

Se face prin completarea formularului de mai jos.
După ce apeși butonul Submit, vei fi direcționat pe pagina cu detaliile de plată.

Alternativ, te poți înscrie prin email, la bogdan@numerosfera.ro (sau click aici), specificând numele complet și numărul de telefon

Dacă ai pe cineva drag despre care știi că și-ar dori să vină cu tine la curs, nu ezita să-i dai linkul la această pagină, să se înscrie la rândul său.

Locurile sunt limitate (vreau să lucrez cu fiecare cursant în parte), însă posibilitățile tale de autocunoaștere, creștere și dezvoltare sunt nelimitate.

Să ne (re)vedem sănătoși și bucuroși!

Bogdan Ungureanu