18 si 19 12 2016 SHIVA, BRAHMA ŞI CURĂŢENIA GENERALĂ

Ca în toate aspectele acestei lumi, şi în Hinduism există o trinitate: Brahma (Creatorul), Vishnu (Protectorul) şi Shiva (Distrugătorul).
Pentru ca Brahma să poată crea, Shiva trebuie să distrugă (toate sub atenta observare a lui Vishnu, care ţine echilibrul). De ce? Pentru că lumea materială este finită. Nu poţi crea ceva dacă nu iei “material de construcţie” din altă parte.
Asta face şi energia zilei de 18 Decembrie: distruge, arde tot ce nu ne mai este de folos.
Această zi vine cu o mare încărcătură psihică, o energie menită să cureţe, să purifice prin foc tot ce nu are legătură cu adevărata creaţie (tema de bază a întregii luni). Tot ce nu se acordează cu perfecţiunea şi armonia Creaţiei este înlăturat.
Gândurile coerente şi armonioase prind formă, se concretizează, nelăsând loc îndoielii. Ideile susţinute de implicarea afectivă încep să capete contur şi ne împing, parcă, de la spate să le recunoaştem pe deplin, să le manifestăm.Simţim că parcă am fi puşi să alegem şi chiar aşa este. Avem de ales în ce direcţie vrem să pornim, iar acea direcţie va fi cea care va determina parcursul nostru pe o lungă perioadă de timp. Ciudat, nu? Acum, la sfârşit de an să pornim pe un drum nou?
Da, Universul îşi face iarna car şi vara sanie. Universul ne pregăteşte pentru ce va să vină, pentru calea pe care o avem de parcurs.
Suntem invitaţi să transformăm şi să purificăm, să alegem acea manifestare pe care ne dorim cu adevărat să o exprimăm, ca fiind adevărata şi cea mai înaltă variantă a noastră, să facem pasul de la poziţia în antiteză la consens.
Shiva va avea grijă ca toate acestea să se întâmple. Pentru el e mai important ce este necesar decât ce e plăcut. Noi putem să acceptăm purificarea transformatoare sau să ne opunem.😉

După curăţenia temeinică făcută de Shiva (18 Decembrie), vine Brahma cu veşnica lui iubire pasională, să creeze, să materializeze proiectul nostru.
Energia zilei de 19 Decembrie este exact opusul surorii precedente. Focul se domoleşte, fiind înlocuit de foarte multă energie feminină, adică apă, menită parcă să tămăduiască eventualele răni produse de tratamentul la care ne-a supus ziua de 18. Totodată s-ar putea să simţim că emoţiile au scăpat de sub control, că în noi s-a născut o divă doritoare de atenţie! Important este să ne observăm emoţiile, să încercăm să înţelegem mesajul lor şi apoi să le echilibrăm.

Bineînţeles că şi de această dată avem de ales. (Credeaţi că am scăpat?) Acum avem de ales ce trăire vrem să punem ca piatră de temelie a creaţiei noastre? Iubire sau frică? Una dintre acestea două va fi etalonul, linia principală a drumului nostru.
Ziua de 19 Decembrie ni-l aduce pe Marele Constructor, cel ce poate face din proiectul nostru cea mai frumoasă construcţie materială, cel ce ne asigură că proiectul nostru va fi capodopera vieţii noastre! Depinde de noi dacă vrem să creăm un templu al iubirii sau unul al fricii.
Oricare ar fi alegerea, ea se va materializa. Aceasta este promisiunea Constructorului!

Dacă permitem purificarea şi acceptăm transformarea din 18 Decembrie, în 19 nu ne rămâne altceva de făcut decât să privim Universul la treabă, cu bucurie şi veşnică mirare!

Spor la curăţenie şi la creat!

  • ce este nefolositor sau neadevărat în viaţa mea?
  • la ce sunt dispus să renunţ pentru a crea liber?

Daria   DARdeDARia DARdeDARia

(https://dardedaria.wordpress.com/2016/12/17/shiva-brahma-si-curatenia-generala/)