Numerologia în Relații – NumeroAtelier 20.1.2020

Încă de la început, suntem rodul, sinteza unei anume relații între mama și tata. Apoi ne dezvoltăm timp 9 luni o altfel de relație, cu mama. Apoi ne naștem și începem să ne construim tot felul de alte relații prin viață. Suntem în fiecare moment în relații de diferite forme.

Anul 2020 ne ”vorbește” mult despre relații. Despre cuplu și emoțiile trăite în cuplu. Despre A fi (în), A face (crea) și A avea relații sănătoase în care să ne simțim fericiți și împliniți.

Care este prima relație a noastră, cu cine și cum ne construim în ea? Unde începe totul? Care sunt rolurile și responsabilitățile noastre în relații, până unde e necesar și suficient să ne implicăm?

Tot ce are un început, are un mijloc și un sfârșit, fie că ne place asta sau nu. Principiul acesta se aplică și unei relații, oricare ar fi aceasta. Ce putem alege în fiecare din aceste momente? Ce urmează după ce o relație se încheie? Cum facem să ne simțim mereu mai bine în relațiile noastre, în fiecare clipă?

Am creat o serie de NumeroAteliere pe tema relațiilor, în care, prin cunoașterea Numerologiei precum și prin experiența directă, să afli ceva nou și valoros pentru tine și să te dezvolți atât cât simți nevoia. O să afli ceva ce nu știi încă, despre cifre și mai ales despre tine.

Primul NumeroAtelier Numerosfera din acest an are loc Luni, 20 ianuarie, de la 18:30.

Nu e necesar să ai cunoaștere în Numerologie pentru a participa la acest eveniment. E necesar și suficient să vrei să-ți îmbunătățești relațiile și să vii la NumeroAtelier.

Eu îți pun la dispoziție experiența personală și cunoștințele mele de Numerologie, bucuria de a împărtăși și de a fi împreună cu tine. Restul îl facem împreună, cu ușurință și cât mai multă stare de bine.

Înscrierea se face exclusiv prin email la contact@numerosfera.ro
Îți voi răspunde cu detaliile întâlnirii (locație, preț, ș.a.m.d.)

Locurile la acest NumeroAtelier sunt limitate, însă posibilitățile tale de autocunoaștere, creștere și dezvoltare sunt nelimitate.

Hai și tu pe 20 ianuarie 2020, de la 18:30 la 21:30 să ne îmbunătățim (în) relațiile pe care le avem fiecare în viețile noastre!

Să ne (re)vedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,
Bogdan Ungureanu

Ai o nelămurire? Hai s-o lămurim!