Primul Congres de Numerologie din România

COMUNICAT DE PRESĂ

6 Congresul
3 Numerologilor
9 din
8 România

Primul Congres al Numerologilor din România, cel mai important eveniment de profil al anului, a reunit, sâmbătă, 19 octombrie 2019, în premieră, specialiști și pasionați de numerologie din întreaga țară – medici, psihologi, sociologi, ingineri, IT-iști, profesori, educatori, traineri, economiști, avocați, influenceri, reprezentanți mass-media, într-un schimb de experiență relevant în domeniu. Scopul declarat al acestui eveniment a fost recunoașterea și promovarea numerologiei ca instrument de cunoaștere și de cercetare de maximă importanță în dezvoltarea personală și profesională a oamenilor, dar și deschiderea de noi orizonturi de cercetare interdisciplinară.

Cuvântul de deschidere a fost adresat de Anatol Basarab, specialist psiholog în consiliere pedagogică și educațională, cu studii aprofundate de parapsihologie, numerolog recunoscut internațional pentru exactitatea analizelor sale, autor al unor tehnici psiho-energo-informaţionale cu aplicabilitate în domeniul psihologiei şi al dezvoltării personale, implicat de asemenea în diverse proiecte de analiză a situației migraționale, autorul cărţilor „Proprietarul Galaxiei”, „Numerologia în viaţa fiecăruia”, „Viața care ne trăiește” și „Anul devenirii tale”.
„În urmă cu câteva săptămâni, răsfoind caietele cu notițe, am descoperit printre însemnările mele de acum exact 18 ani, pe data de 19 octombrie, planuri, proiecții legate de organizația Omul Viitorului, Asociația Numerologilor și Academia de Numerologie”, s-a destăinuit Anatol Basarab. „18 ani au trecut pentru ca acest vis să se împlinească. Și iată, cu ajutorul oamenilor din jurul meu, are loc astăzi Primul Congres al Numerologilor din România, eveniment care mă emoționează și mă responsabilizează în același timp.”

Adriana Nicolae, președinte al Asociației Numerologilor din România, licențiată în litere și psihologie, jurnalist, editor de carte, consilier și trainer, coautor al volumului „Anul devenirii tale”, a transmis, la rândul său, mesajul organizatorului: „Anatol Basarab are forța, cunoașterea și abilitatea necesare să schimbe mentalități. Foarte mulți oameni dețin cunoaștere, dar când se pune problema să o ofere și altora, să inspire, să îndrume oameni, nu mai sunt atât de abili. Avem lângă noi un om care ne-a înaripat, care ne-a dat foarte mult curaj să găsim în noi, în ceilalți tot ceea ce avem nevoie în viață. Pot să spun că Asociația Numerologilor din România a luat ființă pentru că mi-am dorit să manifest fizic, concret, visul lui Anatol Basarab. Este o asociație a tuturor, numerologi, pasionați sau susținători ai acestei științe. Congresul este un moment important pentru noi. Este un alt început.”

Evenimentul a avut loc în Sala Frescelor a Universității de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din București, ca o legătură cu arhitectura Universului, care este matematică, din perspectivă cantitativă, și numerologică, din perspectivă calitativă.
Salutul gazdelor a venit de la ing. Ion Rădulescu, director general administrativ al Universității, care a reliefat importanța educației de mediu construit și deschiderea internațională de care se bucură prestigioasa instituție de învățământ superior, care găzduiește 3 facultăți: Facultatea de Arhitectură, Facultatea de Urbanism și Facultatea de Arhitectură de interior, dar și o școală doctorală foarte puternică, ai căror studenți, masteranzi și doctoranzi sunt foarte apreciați în birouri de arhitectură din întreaga lume.

Profesia de numerolog sau consultant în domeniu nu este recunoscută în România, nu există în codul CAEN (așa cum există cea de astrolog, de pildă), de aceea, orice pas – cât de mic, în direcția unei acceptări oficiale este foarte important. În general, o astfel de recunoaștere este rezultatul multor eforturi susținute. Printre acestea includem și recunoașterile academice, mai ales din partea unei Universități și a unor persoane de prestigiu. Este și cazul temei „Numele și Puterea personală”, acceptată anul acesta ca temă de doctorat în sociologie, cercetare ale cărei etape intermediare au fost prezentate în cadrul Primului Congres al Numerologilor din România de Florina Dumitrașcu, absolventă a Academiei de Teatru și Film, secția Teatrologie, a unui master în Comunicare Culturală, în prezent doctorand la Facultatea de Sociologie.
În egală măsură, în ultimii ani, numărul companiilor autohtone care au apelat la servicii de consultanță numerologică – atât la nivel de angajați, cât și la nivel managerial – a crescut, iar firmele au oferit un feedback foarte încurajator privind colaborarea în acest sens și au raportat optimizarea activității de management, o mai bună motivație a angajaților și creşterea productivităţii.

În acest sens specialiștii reuniți în cadrul Congresului au adus argumente în formularea de răspunsuri pertinente la provocările de pe piața muncii și oferirea de soluții în multe departamente din companii, în special cel al Resurselor Umane. În contextul fenomenului de migrație, de pildă, un program complex de conștientizare bazat pe analiza numerologică a statisticilor oficiale poate îmbogăți proiectele de politici sociale ale României.

Invitații speciali ai evenimentului, cunoscuta și îndrăgita actriță Bianca Brad, jurnalista Adriana Bahmuțeanu, masterand în psihologie clinică, și Costi Ioniță, cântăreț, compozitor și producător muzical, au împărtășit publicului momentele speciale ale conștientizării prezenței numerelor în viața lor și ale întâlnirii cu Anatol Basarab și cu analiza sa numerologică, subliniind rolul important al acestei științe în arhitectura Sinelui.

În cadrul Primului Congres al Numerologilor din România au prezentat comunicări: Marian Golea („Numerologie în Feng Shui și cei 8 stâlpi ai destinului”), Roxana Iorgulescu Bandrabur („Boala și prototipul mental. Gânduri, sentimente, obiceiuri și rolul conștientizării acestora în regăsirea Sensului” ), Bogdan Ungureanu („În stare de bunăstare”), Florina Dumitrașcu („Numele și puterea personală”), Corina Stratulat („Impactul numerologiei în antreprenoriat”), Klara Daniela Petrescu („Determinant”), Adriana Colea („Numerologie în bucătărie”), Emil Crihan („Omul, eroul și destinul său”), Paul Constantinescu („2.4.9 Modul(ul) funcțional al viitorului”), Adriana Iulia Ploștinaru („Bunăstarea, între provocare și oportunitate”), Violeta Husti („De la Stea, la Soare, prin «19 » către Lume”), Andreas A. Stavarache („Relevarea forței numărului 27 și binecuvântările lui Dumnezeu”), Diana Roxana Rîmbu, studentă a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” („Împlinirea Destinului într-o lume a culorilor”) și Luiza Martin („De la Hipnoză, la numerologie”).
De asemenea, participanții la Congres s-au putut bucura de cele două expoziții, „Genesi dei Numero D’oro”, semnată de Dimitrie Anghel, student al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” și „Orgonul, Forța vitală”, realizată de Dragoș Anuței, sociolog pasionat de dispozitive orgonice, dar și de un tur al Centrului Expozițional Documentar al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, aflat în coordonarea drd. Claudia Popescu, muzeograf UAUIM.
Trofeul Congresului Numerologilor din România, realizat de talentatul artist Dimitrie Anghel, a ajuns, în această primă ediție, la Anatol Basarab, cel care a pus în centrul preocupărilor lui omul, văzut ca pe ceva ce înseamnă mult mai mult decât un obiect ce poate fi măsurat, cântărit și obiectivat, cel care a adus prin experiența sa numeroase argumente în favoarea amplificării orizontului de căutare și cunoaștere științifică a vieții prin numerologie.

Meritul voluntarilor a fost, în egală măsură, răsplătit, la finalul lucrărilor Primului Congres al Numerologilor din România, un eveniment prezentat de dr. Diana Mețiu, numerolog, expert în comunicare, coach, specialist în desen holistic, producător al emisiunii „Ce nu știm că nu știm” de la 6TV.
Sponsori ai evenimentului au fost: Jidvei și Editura For You.
Câteva cuvinte și despre Sala Frescelor – Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Numele sălii provine de la cele două fresce în stil neobizantin pictate de Olga Greceanu în 1937 (şi inaugurate în 1939). Artista specializată în pictură religioasă, Olga Greceanu, a decorat pereţii sălii de sedinţe a Academiei de Arhitectură cu două compoziţii istorice de peste 100 de m2 fiecare: Evoluţia arhitecturii din Bucureşti şi Legenda Meşterului Manole. Sala corespunde exteriorului decorat cu arcade şi coloane sculptate de pe faţada stângă a Şcolii de Arhitectură. Folosită pentru prezentarea proiectelor de an şi a celor de diplomă, pentru spectacole şi baluri ale bobocilor (în anii 70), Sala Frescelor găzduiește evenimente ale UAUIM, precum expoziţii sau conferinţe.

6 Cu pragmatism
3 vino să vorbim despre
9 transformarea
8 lumii… a mea, a ta, a noastră

Evenimentul Numerologic al anului 2019

S-a lansat înscrierea la Congresul Numerologilor din RomâniaEdiția I

Nu pierde timpul! Înscrie-te printre primii ca să poți beneficia de toate darurile acestui eveniment, unic până acum

Detaliile aici (click pe link) https://asociatianumerologilor.ro/congresul-numerologilor-editia-i/

Să ne (re)vedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,
Bogdan Ungureanu

Ai o nelămurire? Hai s-o lămurim!