de Daria Gănescu

După ce ne naştem, suntem numiţi.
De ce suntem numiţi? De ce ni se spune într-un fel?
Şi că ni se spune, e una, dar ne mai şi învaţă că e important să ştim cum ne cheamă.
Cine ne cheamă? Toţi ne cheamă! Toţi strigă către noi un cuvânt pe care, şi pe el, l-au numit „nume”.

Unii cred că la botez, Dumnezeu îţi ia în considerare numele, îl acceptă şi te va recunoaşte după el. Oare chiar îi pasă lui Dumnezeu cum te cheamă? Chiar crezi asta? Că Dumnezeu are nevoie de o etichetă ca să te deosebească dintre ceilalţi? Crezi că El îşi doreşte să te deosebească dintre fraţii tăi, de EL ÎNSUŞI? Că pentru el contează că ai un ochi mai albastru sau o spranceană mai scurtă?
Tu chiar crezi că Dumnzeu te strigă pe nume?
Nu! Dumnezeu te strigă pe suflet! Pe numele sufletului, dacă vrei!
Adevărul e că Dumnezeu nu te strigă deloc pentru că sufletul e mereu conectat la El, aşa că nu are nevoie să fie chemat. E acolo deja.

Şi atunci de ce ni se dau nume?
Mai mult: ni le alegem, de multe ori!
De ce ne etichetăm?
Pentru că semenii nostri au nevoie să ne deosebească şi să ne numească, asa cum orice este numit pe lumea asta. Ce nu e numit, nu există.

Când eşti botezat, nu eşti trecut în Registrul Divin pentru a fi recunoscut de Puterile Celeste, ci îţi este sfinţit numele, ca vibraţia lui să te călăuzească şi să îţi dea de gândit cam care ar fi treaba ta pe lumea asta.
Numele pe care îl porţi, nu este un dar gratuit cu care să te împăunezi sau pe care să îl schimonoseşti după cum te taie capul, ci responsabilitatea ta în această viaţă.
Numele tău este mesajul pe care ţi l-ai lăsat pe când cunoşteai totul, pentru perioada asta, în care ai uitat totul.
E mesajul Sinelui tău.

Dacă tot răspunzi la întrebarea „Cine Eşti?” cu numele tău, atunci fă-o sincer şi conştient, ştiind ce spui.
Tu nu eşti numele tău, dar numele tău te poate călăuzi spre cine eşti tu.

Sursa: blogul Dariei (DarDeDaria)