Chipul celor 5 elemente. Emisiune cu Suaga Agachi

Am întâlnit-o pe Suada la cursul ei despre Tehnicile de citire a chipului și a mâinilor.

O apreciez mult și o respect pentru tot ceea ce știe și dă mai departe cu măiestrie și multă putere feminină.

Cursul ei este valoros și completează foarte bine cunoașterea vieții și a omului pe care o fac prin Numerologie. Așa că pun aici emisiunea la care Suada a fost invitată de curând. Fă-ți timp să o asculți. Să-ți fie de folos și tie, măcar pe cât îmi este mie!

NumeroScop 30.5.2017

Cum începe ziua, tot așa se termină, dar la un alt nivel de calitate.

Folosește energia debordantă a zilei, afirmă-ți puterea creatoare, exprimă-ți ideile. Poți comunica lumii cu încredere despre ceea ce faci. Te poți sprijini pe acele idei care îți dau putere și cu care poți aduce armonie în jurul tău.

Cât de mult ții să faci binele cu forța?

NumeroScop 29.5.2017

Stai în tihna ta și ține-te departe de fricile despre viitor, care e posibil să te încerce azi mai mult decât altădată.

Dă atenție cuvintelor și veghează să exprimi înțelegere și compasiune. Emoția ta va atinge sufletele celorlalți și se va întoarce la tine însutit.

Câtă stare de bine poți dărui din toată inima, doar pentru că poți?

NumeroScop 28.5.2017

Exprimă-te în lume cu toată bucuria de a face ce simți tu mai frumos.

E important să știi cine ești și asta îți va da putere să mergi armonios înainte, să faci ceea ce ai de făcut acum, pe calea scopului tău cel mai înalt.

Din întreaga experiență acumulată până azi, care este următorul pas pe care-l faci?

NumeroScop 27.5.2017

Poți ajunge să te simți chiar copleșit de emoții, fără să știi neapărat de unde provin.

Creează ceva frumos, joacă-te cu ele și amintește-ți mereu ca ești mai mult decât emoțiile ce te încearcă azi.

Dintre toate dorințele tale, pe care o aduci azi practic în realitate? 

NumeroScop 26.5.2017

Poti avea multe porniri subconștiente către obținerea unei anume forme de independență, de eliberare de ceva sau de cineva. Fii cu băgare de seamă la primul impuls, căci e posibil să-l manifești exacerbat azi.

Cu cât ești mai echilibrat psiho-emoțional, cu atât te vei bucura de spiritul de joc și aventură pe care ziua le imprimă.

Cât de mult îndestulezi nevoile femeii din tine și cât de mult fițele ei?  

NumeroScop 24.5.2017

O zi cu multă inspirație și potențial mare de energie creatoare. Comunicarea și dorințele reformatoare sunt potențate semnificativ.

Poți să-ți folosești imaginația și creativitatea cu ușurință astăzi, dar nu neglija să rămâi cu picioarele pe pământ.

Care este mesajul pe care îl transmiți celorlalți?

NumeroScop 23.5.2017

(Și) azi e pentru tine și despre tine. Ai multă energie și vitalitate de a planifica și a merge mai departe către atingerea scopurilor personale.

Rămâi conectat la Univers și la propriile trăiri și poți avea parte de revelații puternice.

Care este cea mai importantă relație pentru tine, acum?