Numerologie (în) practică – NumeroAtelier

Experiența înseamnă să te pui într-o anume situație și să o traversezi cu toată inima, bucurându-te cât mai mult de ”călătorie”, nu numai să citești despre acea situație. Oricâte cărți de înot ai citi, vei fi numai un om informat. Pentru a învăța cu adevărat să înoți e necesar să și intri în apă și să practici ceea ce ai citit.

Pe măsură ce ne întâlnim la NumeroAteliere și practicăm intens, experiența tuturor crește. Și în plus apare bucuria de a ne revedea, de a fi împreună. Cu fiecare întâlnire, dezvoltarea noastră capătă valențe noi și valoroase.
Înainte de orice, Numerologia este o cunoaștere care se deprinde și se învață cu adevărat numai în practică, mai ales interacționând activ cu alți oameni.

Îți propun următoarea întâlnire luni, pe 25 noiembrie 2019, în care să (continuăm) să aprofundăm practic Numerologia. Îții propun să lucrăm pe relația cu părinții și să cătăm niște rezolvări practice la măcar o problemă concretă pe care o ai în acest moment cu unul dintre părinți.
E, deci, important să vii cu (măcar) o întrebare concretă, căreia să-i găsim împreună răspunsul cel mai potrivit.

Și, ca de fiecare dată, fără excepție, la NumeroAtelierele Numerosfera vei afla ceva nou, ceva ce nu știai încă despre cifre și mai ales – despre tine.

Acest NumeroAtelier se adresează în principal (dar nu exclusiv) celor care au cunoștințe de bază în Numerologie.  Cel mai important, însă, este să ai dorința de dezvoltare într-un mod practic și pragmatic prin utilizarea Numerologiei, ca instrument extrem de eficient prin viață.

Înscrierea se face exclusiv prin email la contact@numerosfera.ro
Îți voi răspunde cu detaliile întâlnirii (locație ș.a.m.d.)

Locurile la acest NumeroAtelier sunt limitate, dar posibilitățile de creștere și dezvoltare au fost, sunt și rămân nelimitate.

Hai și tu pe 25 noiembrie, de la 18:30 la 21:30 să practicăm împreună cunoașterea Numerologică!

Să ne (re)vedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,
Bogdan Ungureanu

Ai o nelămurire? Hai s-o lămurim!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.