NumeroScop 14.5.2017

Ziua începe ca un joc și se termină cu o transformare. Fii pe fază când te duci mai mult cu capul în nori decât cu picioarele pe pământ.

Adună-ți gândurile și emoțiile laolaltă și pășește pe scena vieții cu încredere în ceea ce simți.

Care e noul rol pe care începi sa-l joci de azi înainte?

NumeroScop 13.5.2017

Ai multe idei, care mai de care mai ”strălucitoare” și mai ieșite din comun. Alege-o pe cea care este importantă cu adevărat pentru tine.

Poți face planuri creative azi. Ai parte de multă voință și hotărâre, ești gata să începi ceva nou.

Cât de determinat ești să-ți atingi scopul, indiferent de ceea ce spun ceilalți?

NumeroScop 12.5.2017

Posibil să ai senzația că nu se leagă ceva concret, însă continuă să mergi înainte, manifestându-ți cu încredere puterile creatoare.

Până la sfârșitul zilei, fie vei transforma ceva, fie te vei transforma chiar tu.

Care este cel mai prost obicei la care alegi să renunți?

NumeroScop 11.5.2017

O zi cu care apasă cu multă forță pe psihicul tău și îți poate da chiar dureri de cap dacă insiști și te ambiționezi peste măsură să te impui în fața lumii.

Ai ușurință în exprimare și poți intui lesne dacă ceva nu se învârtește rotund. Simțul artistic și imaginea de sine se află la cote înalte.

Cât de tare te frustrează că nu ești îndeajuns de bun față de ceilalți?

NumeroScop 10.5.2017

O zi gen ”cap pătrat”. Ambiția, perseverența, voința puternică, individualismul și introspecția sunt potențate azi.

Ai tentația să te manifești ca și cum numai tu ai dreptate. Ține cont că nu toți oamenii gândesc la fel. Veghează să nu devii excesiv de intransigent și perfecționist peste măsură.

Cât de mult accepți că nevoile tale sunt la fel de importante ca și nevoile celorlalți?

 

NumeroScop 7.5.2017

Foarte posibil azi să manifești un caracter schimbător, nestatornic și excentric, poate chiar fără logică. Doar observă și mergi mai departe.

Ascultă-ți corpul și dă-i odihna de care are nevoie. Ar fi benefic să ieși în natură și să umbli cu picioarele goale pe iarbă.

Care este aceea unică idee pe care simți c-o poți materializa azi cu ușurință?

NumeroScop 6.5.2017

E timpul să observi că frământările tale interioare te-au adus (iar) într-un punct de bifurcație, de unde ai de ales o singură direcție pentru a merge mai departe. Caută să faci tu alegerea, altfel altcineva o va face pentru tine.

Posibil să vrei să te eliberezi de obiceiuri vechi și să descoperi că deja ți-ai creat unele noi și mult mai puternice.

Dacă măcar pentru o clipă nu ai avea alegere, ai mai avea ceva de experimentat?

NumeroScop 5.5.2017

O zi cu ieșire la rampă, în care ori tu îți joci rolul vieții, ori rolul te joacă pe tine. Rămâi atent la reguli, respectă-le și nu ceda ispitei de a le modifica după bunul tău plac.

Privește cu mai multă încredere aspectele artistice și inspirate ale existenţei tale.

Cât de mult depinzi de tabieturile și obișnuințele tale?