Semne cusute

SEMNELE PRIMORDIALE

POVESTEA COLOANEI

Inaltarea spre Cer a obsedat omnul in toata existenta sa. Coloana romboidala, in zig-zag, este semnul legaturii intre Cer si Pamant.

Poate ca acest zig-zag este semnul fulgerului, prin care Cerul a daruit omului Focul.

POVESTEA ROMBULUI
Semnul sacru al fertilitatii solului, a stat pretutindeni in centrul de interes al compozitiilor grafice; a fost imbogatit cu romburi concentrice, sau umplut cu diverse hasuri cu linii oblice sau orizontale.
In timp, rombului i s-au adaugat mai multe elemente, explicatii, detalieri.

POVESTEA UNGHIULUI
El este simbolul zeitatilor, da sensul, semnul vietii indestulate, sensul de spre mai bine, sensul vietii.

POVESTEA SEGMENTELOR
ca liniile pe un raboj, simbolizeaza multimea, numarul

POVESTEA SPIRALEI
spirala este energia! Energia regenerativa, miscarea universala, care se gaseste si in om.
Pentru bogatia folosirii spiralelor, cultura Cucuteni va ramane unica.

POVESTEA HASURILOR
Inseamna; apa, abundenta, spor.
Prezenta liniilor aminteste ca viata nu era posibila decat in prezenta apei. Pentru primii agricultori, liniile orizontale au fost intersectate cu linii oblice, pentru a desena o plasa, pentru a exprima un mediu foarte fertil; abundenta.

POVESTEA CERCULUI
Cercul este simbolul regenerarii, al miscarii fara de inceput si sfarsit.
In special in PreCucuteni, s-au folosit multe cercuri, cercuri concentrice, ca semn al regenerarii, asociat imaginii solare.
Cercul, impreuna cu spirala, voluta si alte linii curbe, au fost considerate semne Ceresti, reprezentand puterea Cerului asupra vietii.

Ioana Corduneanu

Citeste intregul articol la Sursa: http://semne-cusute.blogspot.ro/2012/07/semnele-primordiale.html

 

Energia. Femeia. Fericirea

de Anatol Basarab

Ati observat oare ca uneori, un barbat de succes, schimbandu-si partenera de viata, deodata incepe sa ii mearga totul mai prost iar peste un timp pierde totul ? Sau poate ati observat inversul acestei situatii. Cand un barbat, aflat la inceput de drum in afaceri sau in oricare alt domeniu, munceste din greu dar lucrurile nu se prea misca. Succesul nu apare. Apoi, deodata, acesta intalneste o femeie care poate deveni partenera lui de viata sau inca nu, insa brusc afacerile lui incep sa mearga si succesul apare ca prin minune. Alteori, am observat, unii barbati ce par a fi ghinionisti fara de speranta, pierde vara, pana cand in viata lor apare o femeie si dintr-o data, acesta, dintr-un barbat fara perspective se transforma, intr-o perioada scurta de timp, intr-un barbat care pur si simplu zboara catre inaltimile succesului social.  Ati observat astfel de situatii? Eu cred ca da. Deoarece acestea sunt pretutindeni. Poate unii dintre voi le-ati descoperit chiar in propria viata.
V-ati gandit vreodata la faptul, si v-ati intrebat de ce in ultima perioada de timp au aparut atat de multe femei frumoase si inteligente dar totodata singure si nefericite?
De ce oare in jurul unor barbati, indiferent de varsta, roiesc femeile iar altii raman singuri?
De ce oare unei femei frumoase, ingrijite, inteligente,  si o buna gospodina, deodata incepe sa o insele sotul sau iubitul?
De ce la unele cupluri iubirea se pastreaza cu anii pe cand la alte cupluri sentimentele s-au stins deja dupa cateva luni de casatorie?
V-ati gandit vreodata, v-ati pus intrebarea, de ce oare unii isi pastreaza tineretea si vigoarea cu anii iar altii imbatranesc prematur?
Eu personal, cunosc foarte multi barbati de-o varsta cu mine, dar care arata de 60-70 de ani si sunt lipsiti de viata , initiativa si energie. Sunt sigur ca si voi aveti astfel de cazuri in care v-ati dat seama ca voi aratati mai bine ca altii, sau poate dimpotriva. In ce consta secretul?
Raspunsurile la aceste intrebari sunt simple si complicate in acelas timp. Insa pot sa va spun ca tot secretul consta in energii. Energia conduce lumea, atrage si mentine. Pentru orice proces este nevoie de o cantitate oarecare de energie. Nu exista proces sau fenomen care sa nu necesite consum de energie. Chiar si gandurile contin energie si pentru a gandi, tot de energie ai nevoie.
Femeia, ne place noua asta sau nu, reprezinta prin ea insasi energia datatoare de viata a lumii, ea insasi este un cheag de energie datorita caruia, ca un magnet, atrage barbati, posibilitati, bani, relatii benefice, prieteni si cel mai important, poate pastra toate acestea. Atrage si pastreaza.
Este posibil sa apara intrebarea : „In jurul nostru sunt atat de multe femei energice ce dobandesc succese colosale in viata sociala, dar de ce atunci sunt singure, nefericite si de cele mai multe ori au tot felul de boli strict feminine, ginecologice?”
Totul consta in faptul ca aici noi nu vorbim despre o energie oarecare, cum ar fi cea electrica, termica sau altele. Aici vorbim anume si exact de energia feminina.
De la mama natura, femeia este inzestrata cu posibilitatea de a detine o putere infinit de mare. Insa, in societatea moderna, cele mai multe femei nici macar nu incearca sa detina accesul catre aceasta putere. Psihologii rafinati, cat si magii timpurilor  indepartate, numesc aceasta situatie „paradoxul feminin” si atentioneaza ca aceasta ordine a  lucrurilor nu este fireasca, sanatoasa, normala.
Stramosii nostrii, recunosteau fara echivoc, diferentele majore dintre barbati si femei. Cei care traiau in acele perioade de timp, slaveau frumusetea si minunea acestor diferente in poezii, cantece si povesti.
Puterile innascute si capacitatile unice pentru  femeie si inceputul masculin, erau supuse constientizarii si utilizarii pentru inflorire, prosperitate si sanatate. Toate femeile erau considerate ca fiind niste emanatii a Marii Zeite iar toti barbatii erau vazuti ca niste emanatii al Marelui Zeu. Barbatii erau fii Soarelui iar femeile fiicele Lunii. Barbatii erau fii cerurilor iar femeile erau fiicele naturii.
Femeile, de-a lungul secolelor transmiteau din mama in fiica, secretele feminitatii si a puterilor feminine : cum sa aduni, sa pastrezi si sa amplifici energia feminina. Acea femeie care cunostea aceste secrete si capacitati si putea sa foloseasca energia proprie, detinea o putere colosala.  In acest scop, femeile, aveau la indemana o serie intreaga de ritualuri si practici, meditatii, se abandonau intr-o profunda gandire, utilizand mudre, sunete, dansuri, elemente ale naturii, care toate la un loc si separat reprezentau niste coduri magice pentru comunicarea cu zeii si puterile naturii.
In India, existau scoli initiatice, temple si traditii, care apreciau foarte mult energia feminina. Create de femei si doar pentru femei, aceste scoli se bazau pe transmiterea directa a energiei de la o femeie la alta, de la o generatie la alta.
Prin intermediul ritualurilor initiatice, inspirate si poate chiar relevate, femeile reuseau sa se acordeze la acea culoare si energie spirituala a diferitelor ceruri si emanau aceasta energie prin intreaga lor fiinta. Toate acestea se faceau pentru a curati corpul lor si mintea lor si pentru a trai in uniune cu fluxul feminin de energie si intr-o relatie si un permanent contact cu propria lor putere.
Mai mult ca atat, femeile invatau sa-si acutizeze propriile simtaminte, pana la un astfel de nivel, incat puteau simti corpurile fine, adica energetice ale oamenilor, puteau prevedea posibilitatile si timpii aparitiei unei oarecare boli si aveau capacitatea de a sterge din aceste campuri ale oamenilor, programele negative.
Vindecarea- iata inca un prerogativ al femeii ce vine din cele mai vechi timpuri.
Stiti voi oare despre fapul ca in antichitate, samanii plecau in calatoriile lor psihadelice, obligatoriu avand la capul lor, prezenta unei femei. Acesta pleca in calatoria lui, iar in timp ce se afla acolo, intr-o alta realitate, tot timpul langa corpul lui, statea o femeie. La intoarcere, femeia ii povestea samanului pe unde au calatorit si era pentru el un ghid in lumile fine si subtile.
Femeile erau capabile sa atraga asupra lor puterile stihiilor. Chiar si astazi, pentru orice femeie, acest lucru este usor de realizat. Fiecare stihie, o putea inzestra pe femeie cu puterile si manifestarile sale : apa – intuitie, femininate, flexibilitate, pamantul- intelepciune, temeinicie, rezistenta, focul- pasiune, sexualitate, dorinte iar aerul – flexibilitatea mintii, capacitatea de a prevedea, istetime.
Iata de exemplu, daca o femeie detine mult aer, foc iar apa este insuficienta, atunci noi vom avea in fata o femeie care adesea, in societatea contemporana este numita „curvistina”. Aceasta ademeneste si atrage cu propria sexualitate, cu mintea stralucitoare dar nu peste mult timp, barbatul o paraseste. Pleaca pentru ca pur si simplu el nu mai suporta tensiunea dar nu suporta tensiunea, pentru ca aceasta femeie nu detine profunda elasticitatea a apei, diplomatia si gingasia ei.
Acum sa ne imaginam ca o femeie detine suficienta energie a apei dar nu detine energia aerului sau o detine, dar nu in cantitatea necesara. O astfel de femeie, foarte usor va ajunge in patul unui barbat, apoi in patul altuia si oricare barbat, foarte rapid, isi va da seama ca nu exista in aceasta femeie nici macar o picatura de curvistina sanatoasa. Rezultatul, inevitabil va fi acela, ca o astfel de femeie  nu va fi apreciata!
Dar daca o femeie nu detine suficienta energie a focului, care va fi rezultatul inevitabil? Incercati sa va dati seama singuri…O astfel de femeie, pur si simplu nu te atrage. Nu are caldura sufleteasca. Nu are ardere. Nu straluceste. Pare un manechin dintr-o vitrina.
Femeia umpluta de energia feminina, se afla permanent in contact cu propria sa esenta, foarte usor atrage, capteaza si mentine barbatii, iubirea, banii si armonia.
O astfel de femeie, ca o unda de energie, extrem de puternica, isi va impinge barbatul catre cele mai inalte culmi ale succesului. Interesant este ca o astfel de femeie nu te farmeca obilgatoriu prin frumusetea ei fizica ci prin propria ei energie. Barbatii abia asteapta o astfel de femeie, deoarece, instinctiv stiu ca aceasta le este lor extrem de necesara si utila.
Daca am face o analogie, am putea spune ca barbatul este tractorul iar femeia cisterna cu energie (combustibil), pe care barbatul o duce dupa el pentru a ajunge in varful muntelui.
Aceasta cisterna trebuie sa fie plina si sa aiba robinetii deschisi pentru acel barbat (tractor).  Ce barbat ar duce dupa el o cisterna care este golita de energie si pe deasupra te mai si toaca la creier? Intr-o astfel de situatie, barbatul va incerca, pentru a supravietui, in mod instinctiv, sa se duca la alte benzinarii, lucru pentru care, cisterna din spate, va face o serie intreaga de isterii si acte de gelozie. Sau ce barbat va duce dupa el o cisterna, care desi are combustibil dar in acelas timp are robinetii inchisi pentru el, asta nu inseamna ca pe la spate nu are robinetii deschisi pentru altii. In timp ce tu muncesti pentru binele familiei, ea alimenteaza un alt tractor, tu ramanand fara energie.
Niciodata, un barbat normal la cap, mergator pe calea lui catre scop, nu va parasi o femeie plina de energie si viata pentru a merge sa alimenteze la alte benzinarii unde poti primi energie, dar de o slaba calitate. Apoi incepe sa tuseasca motorul, se infunda filtrele si sanatatea barbatului scade. Fara energia feminina, un barbat nu poate face multe lucruri in viata. Nu are nici pentru cine, nu are nici de ce.
Femeia te urca, femeia te coboara. Femeia te vindeca, femeia te imbolnaveste.
Te vindeca si te urca, anume atunci cand energia ei este numai pentru tine, are toti robinetii deschisi si este si ea orientata cu tot sufletul ei catre scopurile barbatului. In aceasta situatie, ea este foarte constienta, ca cu cat mai mult castiga barbatul sau, cu atat mai mult are si ea de castigat. Cu cat barbatul este mai sanatos, cu atat si zilele ei vor fi mai senine, casa mai luminata si copiii mai fericiti. O astfel de femeie intelege foarte clar cine este stalpul familiei si mereu se va asigura ca stalpul sa fie cat mai rezistent si va depune oricata energie pentru asta.
Barbatii simt aceste femei si calitatea energetica a lor, pur si simplu inconstient. Ei sunt gata oricand sa arunce intreaga lume la picioarele ei, uneori chiar macar pentru o noapte.
Se stie in psihologie, ca orice barbat doreste sa aiba macar o noapte cu sotia, iubita sau amanta altui barbat de succes. Interesant este faptul ca daca asta se intampla, acesti barbati, observa cum viata lor se modifica in bine: apare succesul si soarele pe strada lor.
Barbatii, inca din era primitiva, stiu ca doar o singura noapte cu o astfel de femeie, poate total sa iti schimbe viata.
Insa cel mai important lucru, consta in urmatoarele : femeia, in timpul relatiei intime, sexuale, corecteaza si vindeca campurile luminoase ale barbatului, mai ales daca il iubeste si se simte doar al lui.
O femeie care nu se poate simti doar a unui singur barbat, nu poate face acest lucru cu aceeasi calitate. Iti da ceva energie, dar nu corecteaza campurile energetice. Asta o poate face numai o femeie care te iubeste.
Anume de claritatea si calitatea campurilor energetice a barbatului, depinde eficienta actiunilor acestuia in aceasta lume.
Cu cat structura energetica a unui barbat este mai bine asezata, structurata, curatata de catre femeia care il iubeste, cu atat barbatul va avea o sanatate mai buna, isi va pastra tineretea si va avea mai mult succes.
Barbatii cu disperare inconstienta, cauta femei capabile de o astfel de lucrare.
Dar pentru avea o astfel de posibilitate, campurile energetice a femeii trebuie sa fie sanatoase.
Tocmai de aceea, in antichitate, femeile in mod obligatoriu, periodic se retrageau in meditatie, gandire profunda si alte practici ce aveau menirea de a le restructura si vindeca campurile energetice.
Fireste, ca daca campul energetic al unui barbat este afectat, acesta nu va reusi sa isi implineasca dorintele, visele, scopurile, sa isi realizeze planurile, sa castige bani si sa dobandeasca puterea.
Primind reparatia campurilor energetice, prin intermediul sexului, barbatii, inconstient, o doresc pe acea femeie pe care o simt animalic, instinctiv, ca fiind plina de energie. Daca femeia este lipsita de energie, daca campurile ei energetice sunt afectate, atunci nici nu mai conteaza ca este tanara,  bogata si frumoasa. Ea pur si simplu este goala. Ca o priza fara curent. Si din acest motiv, niciun barbat sanatos la cap si suflet nu o va dori decat pentru ochi, poate pentru cateva nopti. Tu personal, ai baga lampa intr-o priza fara curent?Ok. Sa zicem ca ai bagat-o. Dar cat timp o vei tine acolo daca becul nu se aprinde? Evident ca daca esti sanatos la mine, vei cauta o alta priza functionala, din care sa vina curent si ca urmare si lumina, care va face clara situatia si iti va lumina drumul spre succes.
Femeia lipsita de energie, este perceputa de catre barbati, in mod incostient, doar ca sex feminin si nici pe departe ca femeie. Tocmai din acest motiv, foarte multe femei frumoase, sexi, cu toate upgradurile facute, bogate, deseori se intreaba : „Cum de m-a parasit pe mine si a plecat la urata aia? ”
O fi ea poate mai urata, frumos sau urat, asta e relativ. Dar cata energie are acea femeie pentru el? Ce calitate a vietii ii ofera ea? Ce atmosfera stie sa creeze? Ce energie emana?
Asta este explicatia, de ce unii barbati pleaca chiar si de la cele mai frumoase femei. Nu frumusetea aici este importanta. Aceasta este trecatoare. Ci energia si atmosfera in care barbatul pur si simplu se vindeca si este capabil sa rastoarne munti a doua zi.
Mai mult ca atat. Daca tu nu stii cum sa iti restabilesti propria energie, atunci in mod sigur o vei pierde. Alta varianta nu ai. Iar pentru a invata procesul de atragere a energiilor corespunzatoare este nevoie de practica, studiu, efort.
Omul este o fiinta lenesa si tinde sa mearga pe calea minimei rezistente crezand ca se poate energiza cu un Red Bull sau o Coca Cola. Nici pe departe. Acestea sunt doar niste artificii pentru corp. Timpul, stresul, munca, grijile, o fac pe femeie sa isi slabeasca energetica si ea sa devina din ce in ce mai goala iar pe la 35-40 de ani foarte multe femei sunt deja golite.
In aceste conditii, barbatul, inevitabil, pentru a supravietui declanseaza un proces de cautare a noilor surse de energie cu unele femei mult mai tinere.
Tineti minte ! Nu tineretea este aici important. Pentru ca aceasta aduce cu sine si alte probleme in relatie. Ci energia. Nu dupa o fata mai tanara alearga un barbat si dupa o sursa mai bogata in energii.
Pentru ca lumea asta este mai mult creata de partea stanga a creierului, adica e barbati, cu logica, rationamentul si stiinta lor, problema barbatului se manifesta in intreaga civilizatie umana doar ca la alta scara si la alta forma. Lupta vesnica pentru sursele energetice. Cautam resurse energetice in lume si suntem gata sa pornim razboaie doar ca sa le obtinem, exact la fel cum un barbat este gata sa puna la picioarele unui femei pline de energie, intreaga lume. Doar pentru a o avea. Oare nu asta facem noi, umanitatea? Oare nu suntem gata sa pornim un razboi, sa distrugem totul in jur doar pentru a avea acces la o sursa de energie ?
Sunt convins, ca daca femeile civilizatiei noastre, ar invata, ar stii si ar putea sa ar aiba mai multa energie, lumea in care traim ar fi mai buna iar barbatii nu ar mai cauta cu atata inversunare surse alternative sau paralele de energie. Familiile ar fi mai puternice, mai bine asezate iar copiii ar creste in cadrul lor, mult mai sanatosi la minte, trup si spirit. Astazi, statisticile europene ne arata, ca peste 50% din familiile Europei sunt profund disfunctionale. Si cand te gandesti ca doar nu cu mult timp in urma, la opait si lumanari, oamenii reuseau sa construiasca, sa creeze si sa inventeze lucruri ce dainuie si astazi si vor dainui peste secole. Insa credeti-ma pe cuvant, ca in acele timpuri, femeile erau mult mai sanatoase energetic, capabile sa suplineasca mult, energia electrica de astazi, sa-si inspire barbatii catre actiuni marete si sa ii ghideze cat si sa ii sustina energetic din spate.
Sanatatea, fericirea in viata personala, bunastarea materiala cat si cea spirituala a femeii depind in totalitate de energetica ei si starile interioare. O femeie fericita, adica una care se multumeste cu ce are, dar isi doreste mai mult si nu una care vesnic este nemultumita cu ce are dar isi doreste mai mult, o femeie implinita, iubitoare, linistita, mereu va fi atractiva, interesanta si dorita atat de barbatul ei cat si de toti ceilalti. Doar o astfel de femeie este capabila, stand acasa fara sa faca nimic, avand grija doar de sotul si copiii ei, sa isi impinga sotul pana la cele mai inalte culmi ale succesului si puterii, pana cand acesta va deveni un rege iar ea, regina lui.
Unele femei ar putea spune, citind acest articol ca se regasesc in aspectele pozitive a femeii descrise mai sus si ca totusi, inca nu si-au gasit un partener de viata. Aici trebuie sa va spun ca de foarte multe ori, unele femei sunt precum merele. Cele mai gustoase mere se afla pe crengile cele mai de sus a copacului. Multi barbati nu vor sa se catere in varful copacului dupa un mar gustos, deoarece se tem sa cada si sa se raneasca. In loc de asta, ei prefera sa adune merele de pe crengile de mai jos sau chiar cele cazute pe pamant, care nu sunt atat de bune dar in schimb sunt usor accesibile. Din aceasta cauza, situate pe crengile de sus, deseori cred ca ceva nu este in regula cu ele, desi in realitate ele sunt fermecatoare. Acestea pur si simplu trebuie sa aiba rabdare si sa astepte acel barbat care nu se va teme si va indrazni sa se urce in varful copacului pentru a lua marul cel mai bun. Anume acesta este barbatul tau. De ceilalti nici nu ai nevoie. Stai linistita si asteapta, deoarece o fata desteapta, asteapta.

Dar vezi sa nu te pacalesti. Pentru ca stiu ca omu se identifica mult mai usor cu varianta pozitiva dintr-o descriere, decat cu varianta negativa.

 Anatol Basarab

Puterea subconstientului tau

Cele 10 porunci pentru ca Subconstientul tau sa iti devina un Aliat Imbatabil:

Porunca 1

Ceea ce exista deja in tine se afla pretutindeni, ceea ce nu exista in tine nu se afla nicaieri. Toate comorile Universului sunt inlauntrul tau.Cauta cu fervoare in tine insuti puterea sau raspunsul la care aspiri, pe care inima ta le doreste si, direct proportional cu credinta ta, vei primi ceea ce vrei.

Porunca 2

Marele secret caracteristic geniilor,initiatilor si tuturor oamenilor cu adevarat mari din toate epocile, este capacitatea lor uluitoare de a intra in contact, fie constient, fie in mod spontan, cu puterile nefirsite ale Subconstientului, eliberandu-le si facandu-si-le aliate. Daca poti face la fel, atunci si tu vei fi ca    pabil de performante extraordinare.

Porunca 3

Subconstientul tau detine deja, in profunzimea lui latenta, solutiile perfecte la toate problemele care te framanta si, tot el iti poate indeplini direct proportional cu intensitatea increderii, orice dorinta.
Cel mai bun mod de convingere este, de exemplu, sa-i sugerezi ferm inainte de a adormi: Vreau sa ma scol la ora 6 dimineata si vei constata ca te trezesti exact la aceasta ora.

Porunca 4

Subconstientul tau este servitorul, constructorul si sustinatorul corpului; daca inveti cum sa te folosesti de el si in ce mod sa-i dai comenzi, el te poate ridica aproape fara efort pe culmi nebanuite, asigurandu-ti mereu succesul.

Porunca 5

Orice gand este o cauza care, mai devreme sau mai tarziu, va produce efecte (sau fructe) bune ori rele, dupa cum a fost continutul sau. Orice traire proprie sau stare interioara pe care o remarcam in mod pasiv sunt efectul sau, cu alte cuvinte, roadele prezente ale anumitor ganduri din trecutul nostru indepartat sau apropiat. Toate aceste fructe, dulci sau amare, pe care le meritam de drept si cu care conjunctura inevitabila a momentului ne obliga sa ne hranim pentru a resimti astfel consecintele actiunilor noastre, constituie ceea ce ignorantul numeste DESTIN sau SOARTA, iar Yoghinul, KARMA.

Porunca 6

Viata este o modalitate de cunoastere. Esti asemanator unui capitan aflat pe mare care isi conduce vasul. Trebuie sa dai ordine (ganduri, imagini, trairi orientate dinamic, aspiratii clare si ferme Subconstientului care controleaza, intermediaza si conduce majoritatea covarsitoare, de peste 97 %, a experientelor vietii tale.

Porunca 7

Atat actiunile pe  care le-am comis,cat si gandurile pe care le-am avut in trecut ne urmeaza ca o umbra producand rezultate bune sau rele, in functie de natura lor. Nici in aer, nici in adancul oceanului, nici in cea mai ascunsa pestera sau pe varful muntelui, in oricare parte a acestei vaste lumi, nu exista loc in care omul sa poata scapa de consecintele actiunilor si gandurilor sale in prezent sau in viitor consecintele lor nu vor inceta sa se deruleze si astfel, faptuitorul va avea, la randul sau, partea care i se cuvine din fericirea sau suferinta pe care a produs-o. intelegand aceasta, trebuie sa cautam sa nu facem rau nimanui, nici macar in gand.

Porunca 8

Evita la maxim formulari interioare de forma: “nu am mijloace” sau “imi este imposibil” sau “niciodata n-am sa pot” in care sa crezi, complacandu-te sa-ti accentuezi aparenta fatalitate prin aceste afirmatii paralizante. Subconstientul te va asculta si va crea prompt premizele pe care doar tu le-ai gandit aducandu-le din domeniul posibilitatii la o realizare efectiva. Astfel, la propria ta comanda chiar,Subcontientul va face ca intr-adevar sa-ti lipseasca posibilitatile sau mijloacele de a realiza sau obtine ceea ce urmaresti. Cauta sa te convingi ca totul este posibil prin angrenarea puterii nelimitate a mentalului tau de a comanda subconstientului. Realizeaza insa ca, desi totul iti este posibil, nu orice iti este permis (in sensul ca nu trebuie sa incalci niciodata legile naturale ale firii). Adevarul acestor afirmatii, fara urmarirea verificarii personale si directe a realitatii lor, nu este decit un sfert de adevar.

Porunca 9

Multor oameni le este mai usor doar sa-si regrete greselile complacandu-se in suferinta, convinsi fiind, in mod prostesc, ca acesta le este destinul, decat sa-si dea osteneala sa evite eroarea ce le permite sa modifice radical destinul, devenind asfel, totodata, co-creatori ai acestui destin.

Porunca 10

Patrunzand gradat si cat mai lucid in profunzimile enigmatice ale Subconstientului, vei reusi, in sfarsit, sa cunosti adevarata natura din tine insuti si atunci ti se va dezvalui REALITATEA INFINITA SI ETERNA din afara ta.

Genoveva Salvaras

Sursahttp://www.conferintespiritualeromania.ro/cele-10-porunci-pentru-ca-subconstientul-tau-sa-iti-devina-un-aliat-imbatabil/

 

Despre Numere

de Daria Gănescu

“…Unele numere ne sunt dragi, altele nu. Asta pentru că le corelăm cu notele de la şcoală sau cu anii, cu numărul prietenilor, cu cel al cadorilor sau cu numărul florilor dintr-un buchet.
În general, cu o cantitate.

Dar dacă am încerca să le privim îndeaproape? Direct în ochi! Direct în suflet!
O să-mi spuneţi că numerele n-au suflet.
Serios?
Ce-i aia, “suflet”?
Nu e o manifestare a energiei? La fel ca piatra, pomul, floarea, ploaia, sufletul e energie. Doar modalitatea exprimării diferă.
Şi-atunci de ce să credem că numerele n-au suflet? Ele sunt vibraţii energetice, orânduite pe niveluri, la fel ca noi – oamenii, pomul, piatra sau ploaia.
Unele vibrează mai adânc, altele mai înalt, după necesitate. Căci necesitatea este singura care decide cine pe ce nivel vibraţional îşi găseşte locul.
Dacă le priveşti îndeaproape, vei observa că ele sunt ca nişte cheiţe fermecate. Fiecare deschide un sipet anume. De aceea au fost botezate “cifre”. Pentru că des-cifrează…”

Citeste articolul in intregime la sursa: https://dardedaria.wordpress.com/2016/04/14/despre-numere/

Codrina Floria Numerosfera Infinit

Tablou de Codrina Floria
IQ Art

Curs Numerosfera – modulul 1

Curs Numerologie Numerosfera modul 1

A ne cunoaște pe noi și a-i cunoaște pe ceilalți (uneori chiar mai bine decât se cunosc ei înșiși) ne dă putere și ne ajută să ne mișcăm cu ușurință, cu smerenie și bucurie prin viață.

Venim pe lume având înscris în noi, fiecare, codul personal pentru toata viata aceasta. E ”încifrat” în primul rând în data nașterii. Foarte exact și de neschimbat. Din cifrele ce formează data nașterii ni se relevă Cifrul Numerologic Personal și – la o scară mai mare – întreg Cifrul Vieții Noastre. Fiecare Om are codul său, foarte precis.

Cunoscând tainele Numerologiei, îți poți ”citi” – pentru prima dată în viață – ”Manualul de Utilizare”! Poți descifra Cifrul Vieții Tale (și al altora), pas cu pas! Poți afla cu exactitate o sumedenie din calitățile tale și din limitele tale. Și poți să afli informații similare și la fel de exacte despre orice alt Om de pe planetă. 

  • Cauți să afli Cine Ești si ce îți dorești cu adevărat Aici și Acum? Ai vrea să știi care îți este Destinul și cum să mergi cât mai autentic pe calea destinului tău?
  • Ești în cuplu și ai constatat că ceva nu ”merge” bine in acea relație? Cum ar fi să știi exact ce ai de modificat și de îmbunătățit în acea relație? Cum ar fi să cunoști în profunzime energiile masculine, Yang și pe cele feminine Yin, cum relaționează între ele și ce efect produce aceasta în plan material și spiritual?
  • Ești în căutarea unui partener de viață și habar nu ai de ce nu-l atragi (sau nu o atragi) încă?
  • Ai copii și vrei să le cunoști calitățile, abilitățile, nevoile și dorințele autentice, pentru a-i putea sprijini cu adevărat către o dezvoltare reală, încă de la naștere?
  • Ești pedagog? Ai vrea să cunoști copiii și elevii tăi mai mult decât o poți face acum?
  • Ești psiholog? Ceea ce-ți spune Numerologia despre clientul tău va fi exact informația exactă de care ai nevoie pentru a-ți cunoaște clientul cu adevărat, dincolo și în plus față de tot ceea ce testele psihologice îți pot releva vreodată.
  • Lucrezi în recrutarea de personal? Cum ar fi să cunoști omul pe care-l intervievezi dincolo de ceea ce se relevă din CV-ul său?
  • Lucrezi în vânzări și ai dori să-ți cunoști clientul, pentru a ști mai bine ce i se potrivește?

Cunoașterea Numerologiei te ajută în mod clar și precis să răspunzi la întrebările de mai sus, precum și la multe altele, pe care, poate, încă nici tu nu ți le-ai pus. Numerologia nu este matematică. Este știința care se ocupă cu studiul calității cifrelor. Iar cifrele descriu TOT ce există în Univers. Ele te descriu inclusiv pe tine, cu exactitate, cu o perfecțiune ce te va uimi și te va ajuta să te cunoști și să cunoști Oamenii cum nu ai făcut-o pănâ acum, vreodată.

Ți-ai pus întrebarea de ce unii oameni sunt mai împliniți, mai fericiți și mai prosperi decât alții? Unii știu ceva ce ceilalți nu știu și fac ceva ce ceilalți nu fac.

„Tot ce poate fi cunoscut are numar si fara de numar nu cunoastem nimic. ”
Pitagora

 ”Numerele sunt energii. Ele reprezinta capitalul cu care ne nastem: talente, înclinații, abilitati, inteligenta rationala, emotionala, etc. Cunoscandu-le, avem sansa de a le utiliza intr-un mod constructiv, urmandu-le adevarata lor natura.
Numerologia este studiul simbolisticii numerelor si foloseste acele numere pentru a trasa harta destinului fiecaruia. Este folosita pentru a determina personalitatea unei persoane, calitatile si talentele, obstacolele, nevoile interioare, reactiile emotionale si modalitatea de a relationa cu cei din jur.
Numerologia este o unealta transformationala ce te ajuta sa te intelegi atat pe tine, pe cei din jur si lumea in care traiesti. Cunoasterea ei iti ofera posibilitatea de a-ti construi soarta asa cum o doresti.
Numele tau nu este un accident. Cifrele din viata ta nu sunt intamplatoare.
Numerologia este bazata pe matematica Universului. O stiinta veche de 4000 de ani.”
Anatol Basarab

Împreună cu Daria Gănescu, te invit la:

Mai mult decât un Curs de Numerologie Practică – primul modul
Vei primi inițiere în Numerologie și vei lua de acolo instrumente practice de cunoaștere și analiză numerologică, cu care poți opera oriunde în viața ta, inclusiv în relațiile și interacțiunile tale inter-umane.

Când: sâmbătă, 23 și duminică, 24 aprilie 2016, de la 10 la 18 în fiecare zi

Unde: locația va fi anunțată celor înscriși. Locurile sunt LIMITATE.

Investiția ta: 450 ron

Înscriere și detalii: email la bogdan@numerosfera.ro sau workshop.dardedaria@gmail.com

Trăiești TU conform Cifrului Tău? Hai să-l descifrăm împreună!

Numerosfera

DARdeDARia

 

Atelier (gratuit) de numerologie practică – Compatibilitate vs Complementaritate

Atelier2 Numerosfera

Te-ai intrebat vreodată care este diferența între o relație bazată pe compatibilitate și una bazată pe complementaritate? 

Multă lume caută compatibilitatea într-o relație.
Te-ai întrebat vreodată cum ar fi o relație complementară?

Oare mai este ceva acolo, ceva care-ti “scapa” acum, dar care este mai important decat orice altceva, cand e vorba de o relatie?

Oare cum ar fi mai folositor: să fim compatibili sau complementari?
Cum sunt relațiile din viața ta? 

Toate acestea și câteva în plus le poți afla cu ajutorul Numerologiei Practice, la Atelierul de Seară cu Bogdan și Daria, pe 8 aprilie 2016.

Acum accesul este GRATUIT! Locurile sunt limitate!

Vei primi un instrument numerologic practic și ușor de folosit în relațiile tale cu ceilalți.

Locația va fi comunicată celor înscriși prin email la:

Evenimentul a fost publicat pe FB aici: https://www.facebook.com/events/515465611994966/

 

YinYangCodri

 

 

 

Om versus om

Pe măsură ce te enerveaza mai putine lucruri (situatii, oameni, contexte etc.), pe atât ești mai puternic pe calea transformării dint robot uman (om) intr-un Om…

Omul actioneaza, pe când omul re-actioneaza… Observ ca sunt animale care se umanizeaza mai repede decât omul… 😀

NUMELE TĂU

de Daria Gănescu

După ce ne naştem, suntem numiţi.
De ce suntem numiţi? De ce ni se spune într-un fel?
Şi că ni se spune, e una, dar ne mai şi învaţă că e important să ştim cum ne cheamă.
Cine ne cheamă? Toţi ne cheamă! Toţi strigă către noi un cuvânt pe care, şi pe el, l-au numit „nume”.

Unii cred că la botez, Dumnezeu îţi ia în considerare numele, îl acceptă şi te va recunoaşte după el. Oare chiar îi pasă lui Dumnezeu cum te cheamă? Chiar crezi asta? Că Dumnezeu are nevoie de o etichetă ca să te deosebească dintre ceilalţi? Crezi că El îşi doreşte să te deosebească dintre fraţii tăi, de EL ÎNSUŞI? Că pentru el contează că ai un ochi mai albastru sau o spranceană mai scurtă?
Tu chiar crezi că Dumnzeu te strigă pe nume?
Nu! Dumnezeu te strigă pe suflet! Pe numele sufletului, dacă vrei!
Adevărul e că Dumnezeu nu te strigă deloc pentru că sufletul e mereu conectat la El, aşa că nu are nevoie să fie chemat. E acolo deja.

Şi atunci de ce ni se dau nume?
Mai mult: ni le alegem, de multe ori!
De ce ne etichetăm?
Pentru că semenii nostri au nevoie să ne deosebească şi să ne numească, asa cum orice este numit pe lumea asta. Ce nu e numit, nu există.

Când eşti botezat, nu eşti trecut în Registrul Divin pentru a fi recunoscut de Puterile Celeste, ci îţi este sfinţit numele, ca vibraţia lui să te călăuzească şi să îţi dea de gândit cam care ar fi treaba ta pe lumea asta.
Numele pe care îl porţi, nu este un dar gratuit cu care să te împăunezi sau pe care să îl schimonoseşti după cum te taie capul, ci responsabilitatea ta în această viaţă.
Numele tău este mesajul pe care ţi l-ai lăsat pe când cunoşteai totul, pentru perioada asta, în care ai uitat totul.
E mesajul Sinelui tău.

Dacă tot răspunzi la întrebarea „Cine Eşti?” cu numele tău, atunci fă-o sincer şi conştient, ştiind ce spui.
Tu nu eşti numele tău, dar numele tău te poate călăuzi spre cine eşti tu.

Sursa: blogul Dariei (DarDeDaria)

numerosfera allah eser green