Eu Vreau! Fițe-Dorințe-Trebuințe. NumeroAtelier online 15 octombrie 2020

Am auzit in copilarie, la Amza Pellea, o vorbă: ”Vrerea e a omului, voia e a Domnului”. Și vorba asta, pusă lângă cea care spune: ”Dumnezeu dă, dar nu bagă în traistă” m-a făcut să mă uit mai adânc și la ceea ce vreau eu și la ceea ce vrea fiecare dintre noi, mai ales acum, în vremea asta plină de schimbări rapide și neașteptate.

Ce credeai că îți dorești ieri mai e valabil și azi? Ce vrei acum se și îndeplinește sau doar se transformă în frustrare?

Nu ți s-a întâmplat să spui: vreau (o casă, un partener, un copil, bani mulți, o mașină puternică, un job mai bun, o vacanță etc.)… și totuși să nu apară, oricât spui că îți dorești? Sunt aceste afirmații fițe sau trebuințe?

Și pe de altă parte, nu ți s-a întâmplat să vrei ceva anume, să capeți și apoi să te simți tot nemulțumit(ă)? Ce să fii și să faci ca să obții pentru tine exact ce cauți cu adevărat?

Omul poate avea doar trei tipuri de necesități, fiecare din aceste trei tipuri fiind la rândul lor de câte trei feluri.

Eu îți voi spune despre cele nouă (3×3) necesități care au importanță majoră în viețile noastre. Treaba este că la fiecare dintre noi acestea au o ordine de îndeplinire și o măsură diferite de ale celorlalți.

S-au scris multe cărți despre nevoile umane, dar toate vorbesc la modul general.

La tine cum e exact? Dar la partenerul tău de cuplu? Dar care sunt adevăratele dorințe ale copilului tău? Nu le confunda pe ale altora cu ale tale și nici nu le ghici, că nu e pe ghicite, e pe bune!

Numerologia (mă) ajută la determinarea foarte exactă a acelor necesități pe care le ai  tu de-a lungul întregii tale vieți. Care sunt dorințe și care trebuințe? Și când sunt fițe? Chiar așa, cum e cu fițele și de unde apar?

Hai la NumeroAtelierul online de joi, 15 octombrie 2020 să ne ”uităm” cu drag la nevoile noastre, care sunt, de unde apar și cum se îndeplinesc.

NumeroAtelierul este valoros deopotrivă pentru cei care nu cunosc deloc Numerologie, dar și pentru cei care deja au cunoștințe în domeniu și caută să se dezvolte mai mult, practicând împreună cu alți oameni ce au aceeași pasiune în dezvoltare personală.

Participarea costă 100 de lei sau 21 de euro

Înscrierea se face prin email la [email protected]

Îți voi răspunde cu detaliile pentru plata online și ulterior îți voi trimite linkul de conectare la zoom.

Să ne revedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,
Bogdan Ungureanu
Coach, Numerolog

Photo credits: Ovidiu Neagu

În relații suntem la fel de diferiți – NumeroAtelier online 1 oct 2020

Odată ce două sisteme interacționează într-un fel sau altul, automat apare și legătura/relația dintre ele. Numerologia arată acest principiu foarte clar, simplu și precis, anume că 1+2 = 3

Eu (1) + Tu (2) = Relația noastră (3)

Relația este, metaforic vorbind, exact ca un copil, care are nevoie de siguranță, atenție, iubire și hrană. Fără să apară o relație nu poate apărea ulterior un copil în carne și oase. Dacă nu reușim să avem întâi o relație sănătoasă și frumoasă, cum crezi că va arăta și se va dezvolta ulterior un copil care ia naștere din ea? Și chiar și dupa ce copilul fizic apare, relația primordială continuă să existe și să de diversifice, să fie și mai provocatoare.

Oriunde ne-am uita, vedem relații de tot felul, la toate nivelele și de toate calitățile. Suntem tot timpul prinși în relații (cu noi înșine, cu iubitul/iubita, cu copiii, la job cu colegii și șefii, cu partenerii de business, cu prietenii, cu părinții, cu vecinii, cu lumea în general), unele mai mult sau mai puțin sănătoase și funcționale decât altele. Fiecare dintre noi, oamenii, suntem foarte asemănători la nivel fizic și obiectiv. Cu toții suntem oameni, avem două mâini, două picioare și un cap pe umeri.

Și totuși, fiecare dintre noi suntem de sex masculin și feminin, iar la nivel subiectiv, suntem diferiți. În relații suntem la fel de diferiți. 

Aceste diferențe nevăzute, dar foarte reale, nu se observă cu ochiul liber. Relațiile noastre reflectă dinamica acestor deosebiri și asemănări.
Trăim toată viața relaționând cu noi și cu ceilalți, facem și desfacem relații.

Unde mai punem că anul 2020 ne vorbește și ne provoacă mai mult ca oricând tot în relații.

Mulți oameni construiesc relații de-a dreptul toxice și adesea se consideră prinși în ele aparent fără scăpare. Cum știi că ești într-o asemenea relație? Este posiil să schimbi ceva ca să elimini sau să atenuezi toxicitatea din relație? Cum facem asta, presupunând că se poate? Oare poți ști dinainte despre toxicitatea unei relații? Care-i treaba aici?

Câteodată, întâlnim oameni care sunt în relații atât de frumoase încât ne inspiră și vrem și noi așa ceva pentru noi. Poate chiar noi trăim acum o relație frumoasă și sănptoasă și ne dorim să o creștem mai departe. Cum facem asta?

Cum se face că pe unii oameni îi placem și conlucrăm cu ei cu drag și bucurie încă din prima clipă, iar pe alții pur si simplu nu-i (mai) suportăm? Cum de ”facem chimie” cu unii, iar alții ne creează antipatii și respingere? Și dacă nu ești compatibil cu altcineva, e de ”rău”?

Ce ne aduce împreună, ce ne ține laolaltă și ce ne distanțează? Cu cine ”suntem compatibili”, cu cine suntem complementari și ce căutăm să obținem, de fapt, în relațiile noastre? 

Cifrele, pentru că descriu energii vibraționale, au și ele dinamica lor și modul lor de a relaționa. Unele cifre se ”înțeleg” mai bine între ele și se ”enervează” cu altele. Cum ne ajutăm pe noi, știind care cu care fac ”casă bună” și care cu care se ”provoacă” constant?

Cifrele din data nașterii (și nu numai) ne spun foarte clar și precis despre dinamica dintre doi oameni, despre cum relaționează și ce anume poate ține acei oameni împreună și ce îi va face să trăiască în armonie sau, dimpotrivă, într-o dizarmonie care să ducă de multe ori la ruperea relației. Putem să (mai) facem ceva ca să ”salvăm” relația?

Puzzle Pieces Connecting with Hands Stock Footage Video (100% Royalty-free) 1008850412 | Shutterstock

Cifrele nu mint și odată ce le cunoști limbajul de dincolo de simbol, odată ce știi să le descifrezi mesajul ascuns, cunoști practic comportamentul, dorințele și aspirațiile, dar și limitele și blocajele omului pe care-l descriu.

Un psiholog are nevoie de multe teste de personalitate și de ore de terapie vorbind cu tine pentru a înțelege multe dintre aspectele și comportamentele care se revelează din data nașterii în câteva minute.  Acei psihologi care cunosc numerologie știu asta

Dacă ți-aș arăta concret, simplu și rapid cum poți să vezi și tu ”compatibilități” și moduri de relaționare dintre doi oameni, doar analizând datele lor de naștere, cum ți-ar fi? Dacă ai deprinde și tu ușor un mod de a ști dinainte cum va fi o relație dintre doi oameni, mai ales când formează un cuplu stabil și au de-a face unul cu altul zilnic?

Despre toate acestea, joi, 1 octombrie 2020 de la ora 18:30, pe Zoom online, la un NumeroAtelier cât se poate de practic, care va dura două ore.

NumeroAtelierul este valoros deopotrivă pentru cei care (încă) nu cunosc deloc Numerologie, dar și pentru cei care deja au cunoștințe în domeniu și caută să se dezvolte mai mult, practicând împreună cu alți oameni ce au aceeași pasiune în numerologie și auto-dezvoltare.

Participarea costă 100 de lei sau 21 de euro

Înscrierea se face prin email la [email protected]

Îți voi răspunde cu detaliile pentru plata online și ulterior îți voi trimite linkul de conectare la zoom.

Să ne revedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,
Bogdan Ungureanu
Coach, Numerolog

Photo credits: Ovidiu Neagu

NumeroAtelier – Armonie. Tu ca tine, tu ca lumea

Dintotdeauna mi-au plăcut oamenii și interacțiunea umană.

Pentru că între oameni, ”în lume”, simt că viața are multe să îmi ofere. Și Emotional și Logic și Numerologic. Și tot în lume pot să împărtășesc (sau să ”share”-uiesc) din cunoașterea și experiența mele, acumulate de-a lungul anilor. Nu de alta, dar așa învăț și mai ușor. La fel mi se întâmplă când mă exprim cântând.

Tot stând în lume, am observat cu ani în urmă că fugeam să mai stau cu mine, să mă bucur solitudine (nu de singurătate!). Evitam să mă las mai mult în spațiul acela în care sunt doar eu, când nu mă vede nimeni. Eram focusat cum să-i mulțumesc pe ceilalți, ca să fiu și eu ulterior, bine cu mine. Nu făceam asta cu bună știință, dar colectam o stare mereu mai frustrantă de ne-bine. Așa m-am trezit, la un moment dat, într-o dizarmonie pe care nu o înțelegeam, dar o simțeam. Mereu mai profundă. Eram prea mult cu lumea și prea puțin cu mine. Mă întrebam mereu, ce să fac să mă simt mai bine? Cum să găsesc echilibrul?

Atunci a apărut Numerologia. M-a ajutat enorm să (mă) înțeleg, mi-a hrănit mintea curioasă, mi-a dat răspunsuri pe care le-am pus laolaltă cu altele, pe care le-am primit din alte experiențe… Și așa mi-am creat armonie și stare de bine, pe care nu o mai pierd, pentru că e acum în mine, trăiesc cu ea.

De multe ori, diferența între sfera noastră interioară și lumea exterioară este semnificativ de mare. Iar lumea exterioară este compusă în prima fază a vieții – în majoritate – din interacțiunea cu părinții. Ei sunt conexiunea cu exteriorul. Părinții sunt primii noștri ”inginerii de soft”, programatorii inițiali ai minții noastre. Apoi lumea aceasta se lărgește, apar oameni noi, alții dispar. Doar Tu cu tine ești mereu împreună.

Sufletul se hrănește și se îmbogățește în ambele spații deodată (tu ca tine și tu ca lumea) și vrea armonie între ele. Dar cum să creezi armonie când tu încă nu te cunoști, nu știi cum ești tu cu tine și nici cum te vrea lumea?!

Și în plus, cum să creezi armonie, când tu nu știi cum arată aceasta pentru tine? Obiectiv, suntem cu toții… relativ la fel (avem un cap pe umeri, două mâini, două picioare etc.), dar subiectiv, suntem atât de diferiți. Suntem LA FEL de diferiți…

Te-ai întrebat vreodată ”cine ești tu când nu te vede nimeni?”
Dar ”cine ești și cum te comporți când cineva te observă?”

Care e diferența între acestea și cum faci armonie între ele?

Numerologia este o unealtă simplă, dar foarte precisă în direcția asta. Pot să-și arăt și ție cum să te ajute., Într-un fel practic, rapid și ușor.

Vino să mai faci un pas către tine, la NumeroAtelierul pe care îl fac pe Zoom online, pe 8 septembrie 2020 de la ora 18:30

NumeroAtelierul este valoros și pentru cei care (încă) nu cunosc deloc Numerologie (poți veni și dacă fugeai de matematică în școală, pentru că nu e despre matematică!), dar și pentru cei care deja au cunoștințe în domeniu și caută să se dezvolte mai mult, practicând.

Locurile sunt limitate, dar posibilitățile de creștere și dezvoltare sunt nelimitate.

Trimite-mi email la [email protected] dacă vrei să știi mai multe despre eveniment, inclusiv cât costă participarea

Hai să aducem mai multă armonie în noi și între noi și ceilalți!

Să ne (re)vedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,
Bogdan Ungureanu

P.S. Daca nu ai citit interviul meu de luna trecută, o poți face aici (click pe link) 

Da, iubitule! Cu siguranta, iubito! – NumeroAtelier practic 10.2.2020

Anul 2020 este ca un mixer pe care Universul îl ”bagă” în sfera noastră afectiv emoțională. Ne amestecă emoțiile, ne exacerbează trăirile, ne urcă și ne coboară ca într-un montaigne-rousse. Anul acesta simțim mai mult ca niciodată că trăim cu adevărat.

Relațiile noastre cu noi înșine, relațiile cu partenerul de cuplu, cu copiii noștri, cu șefii și subalternii, cu familia și cu lumea, în general, sunt toate pe tapetul acesui an.

Suntem, în fiecare moment, în relații de diferite forme. NumeroAtelierul acesta va fi practic despre cuplu și emoțiile trăite în cuplu. Despre A fi (în), A face (crea) și A avea relații cât mai sănătoase, în care să ne simțim fericiți și împliniți.

Luni, 10 februarie, de la 18:30, prin știința Numerologiei precum și prin experiența directă, o să afli ceva nou și valoros pentru tine. Ceva ce nu știi încă, despre cifre și mai ales despre tine.

Nu e necesar să ai cunoaștere în Numerologie pentru a participa la acest eveniment. E necesar și suficient să vrei să-ți îmbunătățești relațiile și să vii acolo.

Eu îți pun la dispoziție experiența personală și cunoștințele mele de Numerologie, împreună cu bucuria mea de a împărtăși. Restul îl facem împreună, cu ușurință și cât mai multă stare de bine.

Înscrierea se face exclusiv prin email la [email protected]
Îți voi răspunde cu detaliile întâlnirii (locație, preț, ș.a.m.d.)

Locurile la acest NumeroAtelier sunt limitate, însă posibilitățile tale de autocunoaștere, creștere și dezvoltare sunt nelimitate.

Hai și tu pe 10 februarie 2020, de la 18:30 la 21:30 să ne îmbunătățim (în) relațiile pe care le avem fiecare în viețile noastre!

Să ne (re)vedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,
Bogdan Ungureanu

Caii, Trăsura și Vizitiul – NumeroAtelier 5 iunie 2019

Oricâte cărți ai citi și oricâte cursuri ai face, stând pe scaun și luând notițe, nu vei reuși niciodată să te dezvolți. Vei căpăta doar mai multă informație. Vei rămâne numai un om informat.

Însă, pe măsură ce pui în practică informațiile acumulate, tu dai mai departe, împărtășești din tine însuți. Și primești înapoi, mereu mai mult și mai calitativ. Vino și tu pe 5 iunie, să ne îmbogățim împreună din practicarea Numerologiei.

Te-ai urcat vreodată pe cal? Conduci mașina? Știi să (îți) stăpânești pornirile? De unde vin ele? Cine le provoacă și cine le controlează în interiorul nostru, chiar de la naștere?

Tu îți conduci pornirile, sau ele te conduc pe tine? Vino la Numeroatelier și o să înțelegi practic despre caii, trăsura și vizitiul din tine.

O să facem, ca întotdeauna, analize practice, lucrând mai ales cu cele trei coloane verticale din matrița (matricea) psiho-energo-informativă, așa că e de preferat să cunoști deja modalitatea de a o construi corect.
Și, ca de fiecare dată, la NumeroAtelierele Numerosfera vei afla ceva nou, ceva ce nu știai încă despre cifre și despre tine.

Înscrierea la NumeroAtelier se face prin email la [email protected]

Îți voi răspunde cu detaliile întâlnirii (locație ș.a.m.d.)
Locurile sunt limitate, dar posibilitățile de creștere și dezvoltare sunt nelimitate.

Hai să învățăm vizitiul din noi șă își țină în frâu caii, pentru a nu ajunge de căruță!

Să ne (re)vedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,
Bogdan Ungureanu

Nouă Ceruri – Atelier de Numerologie pentru inițiați

Când am început să studiez numerologia, aveam impresia că sunt atât de multe informații încât niciodată nu o să reușesc să le asimilez și să le folosesc într-un mod practic. Nu știam cum să le mai leg între ele și cum să le aplic în viața mea.

Simțeam nevoia acută să-mi împărtășesc ideile, descoperirirle și să le confirm cu altcineva. Cu cei doi de 3 ai mei (:-p)  m-am apucat să construiesc un manual propriu de  numerologie, bazat pe logica mea, în care am structurat și sintetizat informațiile pe care le adunasem.

Așa am reușit să-mi creez un sistem de lucru pe care îl folosesc în ședințele și în atelierele de numerologie.

Știu că și tu cauți să afli mai mult și vrei răspunsuri la întrebări ce apar pe măsură ce avansezi în analize numerologice.

Începutul este în înțelegerea cât mai profundă a celor nouă arhetipuri, cum le identifici și cum le analizezi în data de naștere, cum se combină și cum acționează împreună și separat.

Fără înțelegerea și stăpânirea acestui început este ca și cum ai construi fără fundație.

Așa că, hai la NumeroAtelierul din 22 aprilie să lucrăm împreună!

Împreună cu Daria, te aștept să aprofundăm:

  • Cele nouă arhetipuri – NumeroLogia, NumeroLogica și NumeroPragmatica lor
  • Compunerea lor la diverse niveluri
  • Vibrațiile din data nașterii și din întregul cod numerologic
  • Multe aplicații și exerciții practice

Detalii despre oră, locație și preț vor fi comunicate celor care se înscriu la:

Care e întrebarea la care aș putea să-ți raspund?

Cu drag,
Bogdan