Puteri și sensibilități – NumeroAtelier 10.2.2021

Fiecare dintre noi ne naștem cu o sumedenie de potențialuri, unele mai mici, altele mai mari. Fiecare om are talent la ceva, nu există om fără talent și fără abilități native într-o direcție sau alta prin viață. Nimeni nu se naște degeaba, cum nimic nu există fără a avea un anume sens și scop pe lumea asta.

Ideea este că de multe ori nu cunoaștem dinainte ce puteri deținem, cât de mari și calitative sunt acestea. În același timp, fiecare dintre noi avem sensibilitățile noastre, limitele noastre peste care nu putem trece în anumite momente. Asta ne creează frustrare sau din contră, ne poate proteja să nu ne forțăm până la epuizare.

  • Sunt puterile noastre un adevărat Cal Troian pe care-l putem folosi în interacțiunile cu ceilalți? A avea anumite puteri nu înseamnă că le și folosești conștient și mai ales, valoros pentru tine și pentru ceilalți…
  • Sunt sensibilitățile noastre asemenea Călcâiului lui Ahile? A fi sensibil este o povară?  Și dacă nu e (numai) așa?

Data de naștere poate releva multe din adevăratele tale puteri și multe dintre sensibilitățile pe care le ai încă de când vii pe lume. Știind să descifrezi din numărul de cifre prezente în data de naștere, afli despre tine ce anume poți dezvolta mai mult, la ce ai de lucru cu tine și unde e locul unde deja ai tot ce-ți trebuie pentru a te descurca prin viață cu succes…

Numărul de cifre spune foarte multe și despre tine și despre ceea ce poate consideri Câlcâiul lui Ahile, când, de fapt, este Calul tău Troian…

Vino pe 10 februarie 2021, de la ora 18:30 la NumeroAtelierul practic pe care îl fac pe zoom, pentru a cunoaște despre:

  • Care este numărul de cifre din numerogramă ce reflectă o anume putere a ta și care este acela care denotă sensibilitate
  • Care-ți sunt puterile dobândite din naștere
  • În ce aspecte se manifestă sensibilitățile tale și ce înseamnă asta, de fapt
  • Ce se vede în data ta de naștere ca fiind puterea ta cea mai mare
  • Cum să-ți transformi sensibilitățile din defecte în adevărate calități personale
  • Cum te poți folosi de puterile tale, precum și de sensibilitățile tale spre a-ți face viața mai frumoasă
  • Ce poți face ca să-ți sporești starea de bine
  • Cum să transformi câlcâiul lui Ahile într-un adevărat Cal Troian cu care să răzbești mai ușor prin provocările vieții

Locurile sunt limitate, însă posibilitățile tale de autocunoaștere, creștere și dezvoltare sunt nelimitate. Nu ai nevoie de cunoștințe de numerologie pentru a veni la acest NumeroAtelier. Dacă deja deții cunoaștere în Numerologie, vino să aprofundezi și să practici împreună cu mine această pasiune.

Participarea costă 150 de lei, iar înscrierea se face prin email la [email protected]

Îți voi răspunde cu detaliile pentru plată online și ulterior îți voi trimite linkul de conectare la zoom.

Să ne revedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,

Bogdan Ungureanu
Coach, Numerolog

NumeroAtelier 26 ianuarie 2021 – Date-n imagini simbol

Tu câte simboluri numerologice vezi într-o imagine, fie ca aceasta este un fragment dintr-o zi obișnuită, fie că este un moment care face istorie?

Și dacă le observi, ce faci cu ele? Cum le găsești sensul și cum îl integrezi în propria ta viață? Tu ești un fragment din Lume, iar Lumea se reflectă în tine.

Pentru tine, care, ca și mine, ți-ai găsit pasiune în studiul și cunoașterea Numerologiei, am creat – împreună cu Roxana Iorgulescu Bandrabur (Numerolog și fondator NumeroViva), o nouă întâlnire (online).

Vino și tu să descifrăm ”Date-n imagini simbol”, pentru că o imagine face cât un milion de cuvinte.

NumeroAtelierul din 26 ianuarie 2021 (începând cu ora 18:30) este inedit și practic.
L-am creat în special pentru cei pasionați și care practică Numerologia.

Evenimentul se află în supervizarea Asociației Numerologilor din România

Locurile sunt limitate, dar posibilitățile de autocunoaștere, creștere și dezvoltare sunt nelimitate.

Participarea costă 150 de lei, iar înscrierea se face prin email la [email protected]

Îți voi răspunde cu detaliile pentru plată online și ulterior îți voi trimite linkul de conectare la zoom.

Să ne revedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,

Bogdan Ungureanu
Coach, Numerolog

NumeroAtelier – Sens și Contrasens. Priorități în 2021

Despre 2020 s-a vorbit mult și mai mult decât atât, în 2020 s-a trăit la maxim emoție peste emoție. Și asta a fost doar începutul începutului. Anul acesta, cu numărul 2021, accelerăm și mergem cu toții înainte, că nu (mai) e cale de întoarcere.

Ideea este că mersul înainte se poate face pe Sens sau pe ContraSens, cu toate urmările de rigoare ce decurg din aceasă alegere.

La ce (îți) dai prioritate în 2021? Ce îți vine cu ușurință și la ce te provoacă anul acesta, mai mult decât vreodată până acum? Ce te ajută și ce te încurcă pe calea ta de acum până la finalul anului?

Sunt aspecte pe care anul acesta ți le va pune în față și cu care, poate, te-ai mai întâlnit și altă dată, la alt nivel?

Despre aspectele importante ale anului acesta – din punct de vedere numerologic, ce ni se dă și ce ni se cere fiecăruia și tuturor la un loc,o să gândim, simțim și acționăm la NumeroAtelierul online din 12 ianuarie 2021, de la ora 18:30 până la ora 21:00

Împreună cu Roxana Iorgulescu Bandrabur (Numerolog și fondator NumeroViva), te invit pe 12 ianuarie să începem anul cu drag și să creăm bucurie și ușurință pe care să o înmulțim în fiecare zi ce vine de-a lungul acestui an.

Locurile sunt limitate, însă posibilitățile tale de autocunoaștere, creștere și dezvoltare sunt nelimitate. Nu ai nevoie de cunoștințe de numerologie pentru a veni la acest NumeroAtelier.

Participarea costă 150 de lei, iar înscrierea se face prin email la [email protected]

Îți voi răspunde cu detaliile pentru plată online și ulterior îți voi trimite linkul de conectare la zoom.

Să ne revedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,

Bogdan Ungureanu
Coach, Numerolog

NumeroAtelier de practică numerologică

Pentru tine, care ca și mine, ți-ai găsit pasiune în studiul și cunoașterea numerologie, am creat o nouă întâlnire (online).

Ideea e simplă: ne place de noi și de oamenii din jurul nostru, ne place viața și ne place numerologia. Și căutăm să ne bucurăm mereu mai mult și să înmulțim bucuria împreună.

Tema de plecare în această întâlnire o voi dezvălui celor ce participă și îmi doresc să-ți iei maximă valoare din aceasta pentru tine, personal. Cu siguranță există ceva nou în numerograma ta despre care afli lucrând cu ceilalți.

Eu întotdeauna când am dăruit celorlalți din propria cunoaștere și experiență, am aflat ceva nou despre mine și mi-a sporit dezvoltarea și evoluția.

Vino, așadar, la NumeroAtelierul din 22 decembrie 2020, de la 6 jumate la 8:00 seara să facem, practic, numerologie. Dacă ai mai fost la vreun NumeroAtelier creat de mine, știi că întotdeauna a fost ceva acolo pe care l-ai creat chiar tu, în primul rând pentru tine.

Locurile sunt limitate, însă posibilitățile tale de autocunoaștere, creștere și dezvoltare sunt nelimitate.

Participarea costă 100 de lei sau 21 de euro

Înscrierea se face prin email la [email protected]

Îți voi răspunde cu detaliile pentru plată online și ulterior îți voi trimite linkul de conectare la zoom.

Să ne revedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,

Bogdan Ungureanu
Coach, Numerolog

Dar din Har se face Rai – Întâlnire online

E o vorbă care spune: ”Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus”… Cu alte cuvinte, ce ți-e hărăzit, al tău este și nimeni nu-ți poate lua.

Ah, ba da, tu însăți / tu însuți îți poți ascunde harurile în spatele măștii de om important și ocupat să răspunzi așteptărilor altora.

Fiecare dintre noi, oamenii, suntem hărăziți din naștere cu însușiri, calități și predispoziții naturale pe care le avem disponibile de-a lungul vieții. Aceste haruri native există în fiecare om, indiferent de perioada istorică și locul unde s-a născut.

Diferă de la om la om calitatea și măsura în care aceste însușiri sunt cunoscute și manifestate conștient. Și tot ce nu se manifestă conștient, se va manifesta fie inconștient, fie va rămâne un potențial latent și neștiut. În majoritatea cazurilor, oamenii nu-și cunosc calitățile, nu le acceptă și nu le dezvoltă astfel încât să-și facă viața mai ușoară, să se accepte pe sine așa cum sunt și din acel spațiu să se manifeste cu ușurință și cu bucurie. Fiecare om este o ființă unică și irepetabilă, în timp ce este om în O-menire.

Tu știi cine ești și ce-ți este hărăzit? Și dacă știi, ce faci cu asta? Ce dăruiești Universului din cine ești? 

Când ești tu insuți și capeți mereu mai multă incredere în tine, când știi cine ești și te bucuri de asta, când ți-e drag de tine și te simți bine în pielea ta, când te asculți și-ți place ce auzi, îți trăiești viața cu bucurie și multă recunoștință și te apreciezi tu pe tine, dincolo de orice altă formă de apreciere primești de la ceilalți.

Când ești tu însuți, totul vine de la sine

În căutările tale despre cine ești și cine vrei să devii, vino și la întâlnirea online Dar din Har se face Rai –  de joi,17 decembrie 2020, de la 18:30

O să afli despre harurile tale native, calitățile și abilitățile cu care te-ai născut și pe care nu le vei pierde niciodată.

Harurile pot fi descifrate din data ta de naștere. Vei afla cum să le recunoști și să le scoți la suprafață cu încredere. Vino să afli și cum să faci din harurile tale adevărate daruri, pe care să le oferi cu drag ție și celorlalți.

Participarea costă 100 de lei sau 21 de euro

Înscrierea se face prin email la [email protected]

Îți voi răspunde cu detaliile pentru plata online și ulterior îți voi trimite linkul de conectare la zoom.

Să ne revedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,
Bogdan Ungureanu
Coach, Numerolog

În stare de bunăstare – NumeroAtelier 5 noiembrie 2020

Fiecare ființă umană, fiecare om în parte are propriile sale programe, viziuni și valori care-l ghidează și pe care se sprijină prin viață. Printre acestea, ideea de stare de bine se regăsește în fiecare într-un mod diferit, dar cert. Cu toții vrem să ne fie ”bine” și ”mai bine”, vrem să avem noroc și sănătate și vrem bunăstare. Și chiar le putem dobândi. Chiar putem transforma ideea de stare de bine într-o adevărată stare de bine, care se simte și pe care nu o mai pierdem niciodată.

Atâta timp cât nu mă uit la cum sună bunăstarea pentru mine, dar simt că așa ceva (încă) nu există în viața mea, mă aflu într-o luptă continuă cu viața și cu toți cei din jur. Îi voi invidia pe ceilalți pentru bunăstarea lor și mă voi învinovăți pe mine că nu sunt capabil de nimic. Îți sună cunoscut? Traiul în vinovăție și rușine poate fi un mod de viață, dar știu că nu asta vrei să (mai) trăiești.

Vremurile pe care acum le traversăm ne aduc stări care mai de care mai pline de incertitudine și de teamă, dar pe de altă parte oferă și enorm de multe posibilități noi de a crea bunăstare personală altfel. E necesar să știi cum arată bunăstarea pentru tine ca s-o creezi constant și crescător zi de zi, spre propria împlinire ca om.

Ai atins bunăstarea vreodată? Îți dorești asta? Ai văzut oameni care au și emană bunăstare și bucurie de viață și de lângă care nu-ți mai vine să pleci? Știi că si tu poți să fii unul dintre aceștia?

Ai auzit de oameni care sunt singuri și nefericiți, deși au acumulat mulți bani și au adevărate averi în comparație cu tine? Unde au greșit-o că sunt încă nefericiți? E posibil să fie mai mult pe lumea asta decât bunăstarea financiară și materială? LA tine cum o fi?

Bunăstarea nu este numai un concept, este ceva ce există practic și din belșug pretutindeni. Iar ce-i al tău, e pus deoparte, exclusiv pentru tine. E bunăstarea ta, nu ți-a luat-o nimeni și nici n-o va putea face vreodată. Află cum arată și creeaz-o zilnic.

Dacă simți că ai atins deja bunăstarea totală, NumeroAtelierul din 5 octombrie nu este pentru tine.

Dacă vrei să fii mereu mai mult în stare de bunăstare, vino la NumeroAtelierul din 5 noiembrie și îmbogățește-te cu cunoaștere din belșug. Numai când trăiești în belșug poți oferi și altora.

O să observi că cifrele vorbesc foarte practic și detaliat despre cum arată bunăstarea personală. Iar cifrele care te definesc arată despre tine mai mult decât poți bănui. Nu mă crede pe cuvânt, vino să vezi.

NumeroAtelierul este valoros și pentru cei care nu cunosc Numerologie, dar și pentru cei care deja au ceva cunoștințe în domeniu și vor să se dezvolte.

Participarea costă 100 de lei sau 21 de euro

Înscrierea se face prin email la [email protected]

Îți voi răspunde cu detaliile pentru plata online și ulterior îți voi trimite linkul de conectare la zoom.

Să ne revedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,
Bogdan Ungureanu
Coach, Numerolog

Photo credits: Ovidiu Neagu

Eu Vreau! Fițe-Dorințe-Trebuințe. NumeroAtelier online 15 octombrie 2020

Am auzit in copilarie, la Amza Pellea, o vorbă: ”Vrerea e a omului, voia e a Domnului”. Și vorba asta, pusă lângă cea care spune: ”Dumnezeu dă, dar nu bagă în traistă” m-a făcut să mă uit mai adânc și la ceea ce vreau eu și la ceea ce vrea fiecare dintre noi, mai ales acum, în vremea asta plină de schimbări rapide și neașteptate.

Ce credeai că îți dorești ieri mai e valabil și azi? Ce vrei acum se și îndeplinește sau doar se transformă în frustrare?

Nu ți s-a întâmplat să spui: vreau (o casă, un partener, un copil, bani mulți, o mașină puternică, un job mai bun, o vacanță etc.)… și totuși să nu apară, oricât spui că îți dorești? Sunt aceste afirmații fițe sau trebuințe?

Și pe de altă parte, nu ți s-a întâmplat să vrei ceva anume, să capeți și apoi să te simți tot nemulțumit(ă)? Ce să fii și să faci ca să obții pentru tine exact ce cauți cu adevărat?

Omul poate avea doar trei tipuri de necesități, fiecare din aceste trei tipuri fiind la rândul lor de câte trei feluri.

Eu îți voi spune despre cele nouă (3×3) necesități care au importanță majoră în viețile noastre. Treaba este că la fiecare dintre noi acestea au o ordine de îndeplinire și o măsură diferite de ale celorlalți.

S-au scris multe cărți despre nevoile umane, dar toate vorbesc la modul general.

La tine cum e exact? Dar la partenerul tău de cuplu? Dar care sunt adevăratele dorințe ale copilului tău? Nu le confunda pe ale altora cu ale tale și nici nu le ghici, că nu e pe ghicite, e pe bune!

Numerologia (mă) ajută la determinarea foarte exactă a acelor necesități pe care le ai  tu de-a lungul întregii tale vieți. Care sunt dorințe și care trebuințe? Și când sunt fițe? Chiar așa, cum e cu fițele și de unde apar?

Hai la NumeroAtelierul online de joi, 15 octombrie 2020 să ne ”uităm” cu drag la nevoile noastre, care sunt, de unde apar și cum se îndeplinesc.

NumeroAtelierul este valoros deopotrivă pentru cei care nu cunosc deloc Numerologie, dar și pentru cei care deja au cunoștințe în domeniu și caută să se dezvolte mai mult, practicând împreună cu alți oameni ce au aceeași pasiune în dezvoltare personală.

Participarea costă 100 de lei sau 21 de euro

Înscrierea se face prin email la [email protected]

Îți voi răspunde cu detaliile pentru plata online și ulterior îți voi trimite linkul de conectare la zoom.

Să ne revedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,
Bogdan Ungureanu
Coach, Numerolog

Photo credits: Ovidiu Neagu

În relații suntem la fel de diferiți – NumeroAtelier online 1 oct 2020

Odată ce două sisteme interacționează într-un fel sau altul, automat apare și legătura/relația dintre ele. Numerologia arată acest principiu foarte clar, simplu și precis, anume că 1+2 = 3

Eu (1) + Tu (2) = Relația noastră (3)

Relația este, metaforic vorbind, exact ca un copil, care are nevoie de siguranță, atenție, iubire și hrană. Fără să apară o relație nu poate apărea ulterior un copil în carne și oase. Dacă nu reușim să avem întâi o relație sănătoasă și frumoasă, cum crezi că va arăta și se va dezvolta ulterior un copil care ia naștere din ea? Și chiar și dupa ce copilul fizic apare, relația primordială continuă să existe și să de diversifice, să fie și mai provocatoare.

Oriunde ne-am uita, vedem relații de tot felul, la toate nivelele și de toate calitățile. Suntem tot timpul prinși în relații (cu noi înșine, cu iubitul/iubita, cu copiii, la job cu colegii și șefii, cu partenerii de business, cu prietenii, cu părinții, cu vecinii, cu lumea în general), unele mai mult sau mai puțin sănătoase și funcționale decât altele. Fiecare dintre noi, oamenii, suntem foarte asemănători la nivel fizic și obiectiv. Cu toții suntem oameni, avem două mâini, două picioare și un cap pe umeri.

Și totuși, fiecare dintre noi suntem de sex masculin și feminin, iar la nivel subiectiv, suntem diferiți. În relații suntem la fel de diferiți. 

Aceste diferențe nevăzute, dar foarte reale, nu se observă cu ochiul liber. Relațiile noastre reflectă dinamica acestor deosebiri și asemănări.
Trăim toată viața relaționând cu noi și cu ceilalți, facem și desfacem relații.

Unde mai punem că anul 2020 ne vorbește și ne provoacă mai mult ca oricând tot în relații.

Mulți oameni construiesc relații de-a dreptul toxice și adesea se consideră prinși în ele aparent fără scăpare. Cum știi că ești într-o asemenea relație? Este posiil să schimbi ceva ca să elimini sau să atenuezi toxicitatea din relație? Cum facem asta, presupunând că se poate? Oare poți ști dinainte despre toxicitatea unei relații? Care-i treaba aici?

Câteodată, întâlnim oameni care sunt în relații atât de frumoase încât ne inspiră și vrem și noi așa ceva pentru noi. Poate chiar noi trăim acum o relație frumoasă și sănptoasă și ne dorim să o creștem mai departe. Cum facem asta?

Cum se face că pe unii oameni îi placem și conlucrăm cu ei cu drag și bucurie încă din prima clipă, iar pe alții pur si simplu nu-i (mai) suportăm? Cum de ”facem chimie” cu unii, iar alții ne creează antipatii și respingere? Și dacă nu ești compatibil cu altcineva, e de ”rău”?

Ce ne aduce împreună, ce ne ține laolaltă și ce ne distanțează? Cu cine ”suntem compatibili”, cu cine suntem complementari și ce căutăm să obținem, de fapt, în relațiile noastre? 

Cifrele, pentru că descriu energii vibraționale, au și ele dinamica lor și modul lor de a relaționa. Unele cifre se ”înțeleg” mai bine între ele și se ”enervează” cu altele. Cum ne ajutăm pe noi, știind care cu care fac ”casă bună” și care cu care se ”provoacă” constant?

Cifrele din data nașterii (și nu numai) ne spun foarte clar și precis despre dinamica dintre doi oameni, despre cum relaționează și ce anume poate ține acei oameni împreună și ce îi va face să trăiască în armonie sau, dimpotrivă, într-o dizarmonie care să ducă de multe ori la ruperea relației. Putem să (mai) facem ceva ca să ”salvăm” relația?

Puzzle Pieces Connecting with Hands Stock Footage Video (100% Royalty-free) 1008850412 | Shutterstock

Cifrele nu mint și odată ce le cunoști limbajul de dincolo de simbol, odată ce știi să le descifrezi mesajul ascuns, cunoști practic comportamentul, dorințele și aspirațiile, dar și limitele și blocajele omului pe care-l descriu.

Un psiholog are nevoie de multe teste de personalitate și de ore de terapie vorbind cu tine pentru a înțelege multe dintre aspectele și comportamentele care se revelează din data nașterii în câteva minute.  Acei psihologi care cunosc numerologie știu asta

Dacă ți-aș arăta concret, simplu și rapid cum poți să vezi și tu ”compatibilități” și moduri de relaționare dintre doi oameni, doar analizând datele lor de naștere, cum ți-ar fi? Dacă ai deprinde și tu ușor un mod de a ști dinainte cum va fi o relație dintre doi oameni, mai ales când formează un cuplu stabil și au de-a face unul cu altul zilnic?

Despre toate acestea, joi, 1 octombrie 2020 de la ora 18:30, pe Zoom online, la un NumeroAtelier cât se poate de practic, care va dura două ore.

NumeroAtelierul este valoros deopotrivă pentru cei care (încă) nu cunosc deloc Numerologie, dar și pentru cei care deja au cunoștințe în domeniu și caută să se dezvolte mai mult, practicând împreună cu alți oameni ce au aceeași pasiune în numerologie și auto-dezvoltare.

Participarea costă 100 de lei sau 21 de euro

Înscrierea se face prin email la [email protected]

Îți voi răspunde cu detaliile pentru plata online și ulterior îți voi trimite linkul de conectare la zoom.

Să ne revedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,
Bogdan Ungureanu
Coach, Numerolog

Photo credits: Ovidiu Neagu

Vector ZERO – NumeroAtelier online 17 sept 2020

Nu există cifre ”lipsă” și nici vectori lipsă în numerograma natală sau în numele tău, ci există vibrații care au calitatea ZERO.

Acolo unde apare zero, de multe ori mintea noastră se repede să o interpreteze mai degrabă ca pe un nimic, ca pe ceva nul sau care nu există.

Și dacă zero are și alte calități, mai ales când vorbim de vectorii din matricea numerologică? Cum se simt stările noastră de bine, cum sună scopul nostru, și cum arată cariera noastră prin viață când sunt descrise de Marele ZERO? Există oameni cu creativitate zero?

Vectorii sunt acea linie formată dintr-o succesiune de trei cifre ce descriu trăsături, atribute, calități ce definesc activitatea omului sau a oricărui sistem de-a lungul existenței sale.

Ce înseamnă când o linie (vector) din numerograma natală este zero și cum ne încurcă și ne ajută asta prin viață?

Despre toate acestea, joi, 17 septembrie 2020 de la ora 18:30, pe Zoom online, la un NumeroAtelier cât se poate de practic, care va dura două ore.

NumeroAtelierul este valoros și pentru cei care (încă) nu cunosc deloc Numerologie, dar și pentru cei care deja au cunoștințe în domeniu și caută să se dezvolte mai mult, practicând împreună cu alți oameni ce au aceeași pasiune în numerologie și auto-dezvoltare.

Participarea costă 100 de lei sau 24 de euro

Înscrierea se face prin email la [email protected]

Îți voi răspunde cu detaliile pentru plata online și ulterior îți voi trimite linkul de conectare la zoom.

Să ne revedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,
Bogdan Ungureanu

Photo credits: Ovidiu Neagu

NumeroAtelier – Armonie. Tu ca tine, tu ca lumea

Dintotdeauna mi-au plăcut oamenii și interacțiunea umană.

Pentru că între oameni, ”în lume”, simt că viața are multe să îmi ofere. Și Emotional și Logic și Numerologic. Și tot în lume pot să împărtășesc (sau să ”share”-uiesc) din cunoașterea și experiența mele, acumulate de-a lungul anilor. Nu de alta, dar așa învăț și mai ușor. La fel mi se întâmplă când mă exprim cântând.

Tot stând în lume, am observat cu ani în urmă că fugeam să mai stau cu mine, să mă bucur solitudine (nu de singurătate!). Evitam să mă las mai mult în spațiul acela în care sunt doar eu, când nu mă vede nimeni. Eram focusat cum să-i mulțumesc pe ceilalți, ca să fiu și eu ulterior, bine cu mine. Nu făceam asta cu bună știință, dar colectam o stare mereu mai frustrantă de ne-bine. Așa m-am trezit, la un moment dat, într-o dizarmonie pe care nu o înțelegeam, dar o simțeam. Mereu mai profundă. Eram prea mult cu lumea și prea puțin cu mine. Mă întrebam mereu, ce să fac să mă simt mai bine? Cum să găsesc echilibrul?

Atunci a apărut Numerologia. M-a ajutat enorm să (mă) înțeleg, mi-a hrănit mintea curioasă, mi-a dat răspunsuri pe care le-am pus laolaltă cu altele, pe care le-am primit din alte experiențe… Și așa mi-am creat armonie și stare de bine, pe care nu o mai pierd, pentru că e acum în mine, trăiesc cu ea.

De multe ori, diferența între sfera noastră interioară și lumea exterioară este semnificativ de mare. Iar lumea exterioară este compusă în prima fază a vieții – în majoritate – din interacțiunea cu părinții. Ei sunt conexiunea cu exteriorul. Părinții sunt primii noștri ”inginerii de soft”, programatorii inițiali ai minții noastre. Apoi lumea aceasta se lărgește, apar oameni noi, alții dispar. Doar Tu cu tine ești mereu împreună.

Sufletul se hrănește și se îmbogățește în ambele spații deodată (tu ca tine și tu ca lumea) și vrea armonie între ele. Dar cum să creezi armonie când tu încă nu te cunoști, nu știi cum ești tu cu tine și nici cum te vrea lumea?!

Și în plus, cum să creezi armonie, când tu nu știi cum arată aceasta pentru tine? Obiectiv, suntem cu toții… relativ la fel (avem un cap pe umeri, două mâini, două picioare etc.), dar subiectiv, suntem atât de diferiți. Suntem LA FEL de diferiți…

Te-ai întrebat vreodată ”cine ești tu când nu te vede nimeni?”
Dar ”cine ești și cum te comporți când cineva te observă?”

Care e diferența între acestea și cum faci armonie între ele?

Numerologia este o unealtă simplă, dar foarte precisă în direcția asta. Pot să-și arăt și ție cum să te ajute., Într-un fel practic, rapid și ușor.

Vino să mai faci un pas către tine, la NumeroAtelierul pe care îl fac pe Zoom online, pe 8 septembrie 2020 de la ora 18:30

NumeroAtelierul este valoros și pentru cei care (încă) nu cunosc deloc Numerologie (poți veni și dacă fugeai de matematică în școală, pentru că nu e despre matematică!), dar și pentru cei care deja au cunoștințe în domeniu și caută să se dezvolte mai mult, practicând.

Locurile sunt limitate, dar posibilitățile de creștere și dezvoltare sunt nelimitate.

Trimite-mi email la [email protected] dacă vrei să știi mai multe despre eveniment, inclusiv cât costă participarea

Hai să aducem mai multă armonie în noi și între noi și ceilalți!

Să ne (re)vedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,
Bogdan Ungureanu

P.S. Daca nu ai citit interviul meu de luna trecută, o poți face aici (click pe link)