NumeroAtelier – Armonie. Tu ca tine, tu ca lumea

Dintotdeauna mi-au plăcut oamenii și interacțiunea umană.

Pentru că între oameni, ”în lume”, simt că viața are multe să îmi ofere. Și Emotional și Logic și Numerologic. Și tot în lume pot să împărtășesc (sau să ”share”-uiesc) din cunoașterea și experiența mele, acumulate de-a lungul anilor. Nu de alta, dar așa învăț și mai ușor. La fel mi se întâmplă când mă exprim cântând.

Tot stând în lume, am observat cu ani în urmă că fugeam să mai stau cu mine, să mă bucur solitudine (nu de singurătate!). Evitam să mă las mai mult în spațiul acela în care sunt doar eu, când nu mă vede nimeni. Eram focusat cum să-i mulțumesc pe ceilalți, ca să fiu și eu ulterior, bine cu mine. Nu făceam asta cu bună știință, dar colectam o stare mereu mai frustrantă de ne-bine. Așa m-am trezit, la un moment dat, într-o dizarmonie pe care nu o înțelegeam, dar o simțeam. Mereu mai profundă. Eram prea mult cu lumea și prea puțin cu mine. Mă întrebam mereu, ce să fac să mă simt mai bine? Cum să găsesc echilibrul?

Atunci a apărut Numerologia. M-a ajutat enorm să (mă) înțeleg, mi-a hrănit mintea curioasă, mi-a dat răspunsuri pe care le-am pus laolaltă cu altele, pe care le-am primit din alte experiențe… Și așa mi-am creat armonie și stare de bine, pe care nu o mai pierd, pentru că e acum în mine, trăiesc cu ea.

De multe ori, diferența între sfera noastră interioară și lumea exterioară este semnificativ de mare. Iar lumea exterioară este compusă în prima fază a vieții – în majoritate – din interacțiunea cu părinții. Ei sunt conexiunea cu exteriorul. Părinții sunt primii noștri ”inginerii de soft”, programatorii inițiali ai minții noastre. Apoi lumea aceasta se lărgește, apar oameni noi, alții dispar. Doar Tu cu tine ești mereu împreună.

Sufletul se hrănește și se îmbogățește în ambele spații deodată (tu ca tine și tu ca lumea) și vrea armonie între ele. Dar cum să creezi armonie când tu încă nu te cunoști, nu știi cum ești tu cu tine și nici cum te vrea lumea?!

Și în plus, cum să creezi armonie, când tu nu știi cum arată aceasta pentru tine? Obiectiv, suntem cu toții… relativ la fel (avem un cap pe umeri, două mâini, două picioare etc.), dar subiectiv, suntem atât de diferiți. Suntem LA FEL de diferiți…

Te-ai întrebat vreodată ”cine ești tu când nu te vede nimeni?”
Dar ”cine ești și cum te comporți când cineva te observă?”

Care e diferența între acestea și cum faci armonie între ele?

Numerologia este o unealtă simplă, dar foarte precisă în direcția asta. Pot să-și arăt și ție cum să te ajute., Într-un fel practic, rapid și ușor.

Vino să mai faci un pas către tine, la NumeroAtelierul pe care îl fac pe Zoom online, pe 8 septembrie 2020 de la ora 18:30

NumeroAtelierul este valoros și pentru cei care (încă) nu cunosc deloc Numerologie (poți veni și dacă fugeai de matematică în școală, pentru că nu e despre matematică!), dar și pentru cei care deja au cunoștințe în domeniu și caută să se dezvolte mai mult, practicând.

Locurile sunt limitate, dar posibilitățile de creștere și dezvoltare sunt nelimitate.

Trimite-mi email la [email protected] dacă vrei să știi mai multe despre eveniment, inclusiv cât costă participarea

Hai să aducem mai multă armonie în noi și între noi și ceilalți!

Să ne (re)vedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,
Bogdan Ungureanu

P.S. Daca nu ai citit interviul meu de luna trecută, o poți face aici (click pe link) 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.