În relații suntem la fel de diferiți – NumeroAtelier online 1 oct 2020

Odată ce două sisteme interacționează într-un fel sau altul, automat apare și legătura/relația dintre ele. Numerologia arată acest principiu foarte clar, simplu și precis, anume că 1+2 = 3

Eu (1) + Tu (2) = Relația noastră (3)

Relația este, metaforic vorbind, exact ca un copil, care are nevoie de siguranță, atenție, iubire și hrană. Fără să apară o relație nu poate apărea ulterior un copil în carne și oase. Dacă nu reușim să avem întâi o relație sănătoasă și frumoasă, cum crezi că va arăta și se va dezvolta ulterior un copil care ia naștere din ea? Și chiar și dupa ce copilul fizic apare, relația primordială continuă să existe și să de diversifice, să fie și mai provocatoare.

Oriunde ne-am uita, vedem relații de tot felul, la toate nivelele și de toate calitățile. Suntem tot timpul prinși în relații (cu noi înșine, cu iubitul/iubita, cu copiii, la job cu colegii și șefii, cu partenerii de business, cu prietenii, cu părinții, cu vecinii, cu lumea în general), unele mai mult sau mai puțin sănătoase și funcționale decât altele. Fiecare dintre noi, oamenii, suntem foarte asemănători la nivel fizic și obiectiv. Cu toții suntem oameni, avem două mâini, două picioare și un cap pe umeri.

Și totuși, fiecare dintre noi suntem de sex masculin și feminin, iar la nivel subiectiv, suntem diferiți. În relații suntem la fel de diferiți. 

Aceste diferențe nevăzute, dar foarte reale, nu se observă cu ochiul liber. Relațiile noastre reflectă dinamica acestor deosebiri și asemănări.
Trăim toată viața relaționând cu noi și cu ceilalți, facem și desfacem relații.

Unde mai punem că anul 2020 ne vorbește și ne provoacă mai mult ca oricând tot în relații.

Mulți oameni construiesc relații de-a dreptul toxice și adesea se consideră prinși în ele aparent fără scăpare. Cum știi că ești într-o asemenea relație? Este posiil să schimbi ceva ca să elimini sau să atenuezi toxicitatea din relație? Cum facem asta, presupunând că se poate? Oare poți ști dinainte despre toxicitatea unei relații? Care-i treaba aici?

Câteodată, întâlnim oameni care sunt în relații atât de frumoase încât ne inspiră și vrem și noi așa ceva pentru noi. Poate chiar noi trăim acum o relație frumoasă și sănptoasă și ne dorim să o creștem mai departe. Cum facem asta?

Cum se face că pe unii oameni îi placem și conlucrăm cu ei cu drag și bucurie încă din prima clipă, iar pe alții pur si simplu nu-i (mai) suportăm? Cum de ”facem chimie” cu unii, iar alții ne creează antipatii și respingere? Și dacă nu ești compatibil cu altcineva, e de ”rău”?

Ce ne aduce împreună, ce ne ține laolaltă și ce ne distanțează? Cu cine ”suntem compatibili”, cu cine suntem complementari și ce căutăm să obținem, de fapt, în relațiile noastre? 

Cifrele, pentru că descriu energii vibraționale, au și ele dinamica lor și modul lor de a relaționa. Unele cifre se ”înțeleg” mai bine între ele și se ”enervează” cu altele. Cum ne ajutăm pe noi, știind care cu care fac ”casă bună” și care cu care se ”provoacă” constant?

Cifrele din data nașterii (și nu numai) ne spun foarte clar și precis despre dinamica dintre doi oameni, despre cum relaționează și ce anume poate ține acei oameni împreună și ce îi va face să trăiască în armonie sau, dimpotrivă, într-o dizarmonie care să ducă de multe ori la ruperea relației. Putem să (mai) facem ceva ca să ”salvăm” relația?

Puzzle Pieces Connecting with Hands Stock Footage Video (100% Royalty-free) 1008850412 | Shutterstock

Cifrele nu mint și odată ce le cunoști limbajul de dincolo de simbol, odată ce știi să le descifrezi mesajul ascuns, cunoști practic comportamentul, dorințele și aspirațiile, dar și limitele și blocajele omului pe care-l descriu.

Un psiholog are nevoie de multe teste de personalitate și de ore de terapie vorbind cu tine pentru a înțelege multe dintre aspectele și comportamentele care se revelează din data nașterii în câteva minute.  Acei psihologi care cunosc numerologie știu asta

Dacă ți-aș arăta concret, simplu și rapid cum poți să vezi și tu ”compatibilități” și moduri de relaționare dintre doi oameni, doar analizând datele lor de naștere, cum ți-ar fi? Dacă ai deprinde și tu ușor un mod de a ști dinainte cum va fi o relație dintre doi oameni, mai ales când formează un cuplu stabil și au de-a face unul cu altul zilnic?

Despre toate acestea, joi, 1 octombrie 2020 de la ora 18:30, pe Zoom online, la un NumeroAtelier cât se poate de practic, care va dura două ore.

NumeroAtelierul este valoros deopotrivă pentru cei care (încă) nu cunosc deloc Numerologie, dar și pentru cei care deja au cunoștințe în domeniu și caută să se dezvolte mai mult, practicând împreună cu alți oameni ce au aceeași pasiune în numerologie și auto-dezvoltare.

Participarea costă 100 de lei sau 21 de euro

Înscrierea se face prin email la [email protected]

Îți voi răspunde cu detaliile pentru plata online și ulterior îți voi trimite linkul de conectare la zoom.

Să ne revedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,
Bogdan Ungureanu
Coach, Numerolog

Photo credits: Ovidiu Neagu

NumeroAtelier – Suntem la fel de diferiți. A fi sau a nu fi compatibili

„EA și EL (nu) sunt la fel!
Fiecare cuplu este sfânt,
Dar ca noi, ca noi  doi
Nu e totuși nimeni pe Pământ!”

E seară, mi-am terminat treaba și stau în sfârșit comod și relaxat, căutând să mă detașez de toate de peste zi. Sună telefonul, pe care nu apucasem să-l pun pe Silent… Răspund. Este EL, nervos și exasperat că nu știe ce să mai facă cu EA.

S-au mutat împreună și totul a luat-o razna, deși a ales-o cu grijă, numai după ce a fost sigur că sunt compatibili.

Am  zâmbit știind că am pățit-o și eu cândva. Scotocesc prin toate cotloanele minții în căutarea unor sfaturi. Brusc realizez că asta nu i-ar folosi la nimic, pentru că toți SUNTEM LA FEL DE DIFERIȚI. Nu există o rețetă universal valabilă, dar există un instrument simplu, rapid și eficient de a afla cum să eviți sau să rezolvi o situație ca asta.

I-am spus cum stă treaba și când ne-am întâlnit după un timp, mi-a mulțumit.

Vrei să primești și tu acest instrument ca să știi cum să te armonizezi cu partenerul tău? Cu partenerul de cuplu? Cu colegul de serviciu?

Vino sâmbătă, 21 octombrie 2017, de la 10.30 la 18.00, la NumeroAtelier! Nu ai nevoie de cunoștințe de Numerologie pentru a participa.

Să ne (re)vedem cu bucurie!

Bogdan

P. S. Detalii despre locul desfășurării și preț vor fi comunicate celor care se înscriu la adresa de mail [email protected]. Acest NumeroAtelier are și susținerea comunității M.T.I. (Master Trainers Institute)

P.P.S. Numărul de locuri este limitat, căci voi lucra cu fiecare participant în parte.

Ai o nelămurire? Hai s-o lămurim!