În stare de Bunăstare – NumeroAtelier 12 august 2021

Fiecare ființă umană, fiecare om în parte are propriile sale programe, viziuni și valori care-l ghidează și pe care se sprijină prin viață. Adică și TU…

Printre acestea, ideea de stare de bine se regăsește în fiecare din noi într-un mod diferit, dar aceasta există cu certitudine. Cu toții vrem să ne fie ”bine” și ”mai bine”, vrem să avem noroc și sănătate și vrem bunăstare. Și chiar le putem dobândi. Chiar putem transforma ideea de stare de bine într-o adevărată stare de bine, care se simte și pe care nu o mai pierdem niciodată.

Atâta timp cât nu mă ”uit” la cum sună bunăstarea pentru mine, dar simt că așa ceva (încă) nu există în viața mea, mă aflu într-o luptă continuă cu viața și cu toți cei din jur. Îi voi invidia pe ceilalți pentru bunăstarea lor și mă voi învinovăți pe mine că nu sunt capabil de nimic. Îți sună cunoscut? Traiul în vinovăție și rușine poate fi un mod de viață, dar știu că nu asta vrei să (mai) trăiești.

Vremurile pe care acum le traversăm ne aduc stări care mai de care mai pline de incertitudine și de teamă, dar pe de altă parte oferă și enorm de multe posibilități noi de a crea bunăstare personală altfel. Sunt timpuri pentru UPGRADE la starea personală de bine, căci TU nu mai ești același om care erai ieri. E necesar să știi cum arată bunăstarea acum pentru tine, ca s-o creezi constant și crescător zi de zi, spre propria împlinire ca om.

Ai atins bunăstarea vreodată? Îți dorești asta? Ai văzut oameni care au și emană bunăstare și bucurie de viață și de lângă care nu-ți mai vine să pleci? Știi că si tu poți să fii unul dintre aceștia?

Ai auzit de oameni care sunt singuri și nefericiți, deși au acumulat mulți bani și au adevărate averi în comparație cu tine? Unde au greșit-o că sunt încă nefericiți? E posibil să fie mai mult pe lumea asta decât bunăstarea financiară și materială? La tine cum o fi?

Bunăstarea nu este numai un concept, este ceva ce există practic și din belșug pretutindeni. Iar ce-i al tău, e pus deoparte, exclusiv pentru tine. E bunăstarea ta, nu ți-a luat-o nimeni și nici n-o va putea face vreodată. Află cum arată pentru tine și creeaz-o zilnic de acum înainte.

Dacă simți că ai atins deja bunăstarea totală, NumeroAtelierul din 12 august NU este pentru tine.

Dacă vrei să fii mereu mai mult în stare de bunăstare, vino la NumeroAtelier și îmbogățește-te cu stare de bine din belșug. Numai când trăiești în belșug poți oferi și altora.

O să observi că cifrele vorbesc foarte practic și detaliat despre cum arată bunăstarea personală. Iar cifrele care te definesc arată despre tine mai mult decât poți bănui. Nu mă crede pe cuvânt, vino să vezi!

NumeroAtelierul are loc pe zoom online și este valoros și pentru cei care nu cunosc Numerologie, dar și pentru cei care deja au ceva cunoștințe în domeniu și vor să practice cu drag și să se dezvolte.

Participarea costă 150 de lei (exceptând cei care deja au abonament la NumeroAtelierele Numerosfera)

Înscrierea se face prin email la contact@bogdanungureanu.ro

Îți voi răspunde cu detaliile pentru plata online și ulterior îți voi trimite linkul de conectare la zoom.

Să ne revedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,
Bogdan Ungureanu
Coach, Numerolog

Photo credits: Ovidiu Neagu

NumeroAtelier – Cifra lipsă. Blestem sau Binecuvântare?

Fiecare om este asemenea un muzician, care are de cântat o anume partitură  în viața personală și în viața Universală. Ca într-o orchestră a Cosmosului, fiecare din noi avem partea noastră de contribuție. La fel în cuplu, la fel în familie, la job sau oriunde altundeva ne aflăm în drumul nostru prin viață.

Unii dintre noi sunt asemenea unui solist vocal, alții sunt ca violoniștii, iar unii dintre noi au primit spre interpretare numai câteva note și măsuri, într-un anumit moment, în rest fiind doar ascultători și observatori ai celorlalți membri din orchestră, care trudesc continuu. Ai observat vreodată cum, într-o  orchestră simfonică, cel ce mânuiește talgerele sau timpanele are numai câteodată ceva de făcut, în marea majoritate stând și așteptând să-i vina rândul?

Ai putea spune că atunci când stă, el este zero, nu face nimic în cadrul general. Dar și când vine vremea și dă odată cu talgerele, se aude mai tare decât toți ceilalți muzicieni. Așa se face că unii par că muncesc toată viața și nu obțin mare lucru, iar alții parcă mai mult stau, dar la final pare că au creat mai mult decât toți ceilalți la un loc…

Cam așa este și cu cifra zero. Acum parcă nu se manifestă nimic, acum parcă se manifestă la maxim, de bubuie totul în jurul său și apare ceva extrem de semnificativ din acea acțiune puternică a lui zero. În numerologie, ca și în viața ta, zero înseamnă NIMIC, lipsă. Dar tot zero înseamnă TOTUL!     

De fapt, nu există cifre ”lipsă” în numerograma natală sau în analiza numelui, ci sunt vibrații care au calitatea lui zero. Când ceva e zero, nul, mintea noastră se repede să o interpreteze mai degrabă ca pe o lipsă, ca pe ceva ce nu are valoare. Însă și valoarea zero are însemnătate sa absolută.

Fac de ani de zile NumeroAteliere, numerograme private și cursuri de Numerologie și am observat că invariabil oamenii se încurcă cel mai mult când vine vorba despre cifrele lipsă. Sau, la alt nivel, când vine vorba despre literele lipsă.

Este cifra lipsă din numerograma ta un blestem sau o binecuvântare?

  • Ce înseamnă atunci când o cifră sau mai multe nu apar explicit în numerograma ta natală?
  • Ce înseamnă pentru tine când fiecare dintre cele 9 cifre sunt înlocuite de absolutul zero?
  • Cum interpretăm fiecare cifră lipsă (care nu apare explicit în numerograma ta) și cum te încurcă și te ajută asta prin viață? Care e ”capcana” lui zero?
  • Care sunt avantajele pe care le ai prin cifrele care lipsesc din numerograma ta, a copilului tău sau a partenerului de cuplu?
  • Ce calități ai acolo, ascunse în ”nimicurile” – ”lipsurile” care te reprezintă?

Ține cont că aceste aspecte sunt valabile de-a lungul întregii tale vieți, te lovești de ele când ți-e lumea mai dragă, de aceea le și pun într-un atelier dedicat acestui subiect. 

Despre toate astea pe 23 iulie 2021 de la ora 18:30, pe Zoom online, la un NumeroAtelier practic, adresat ție, fie că NU ai habar de numerologie, fie că deja studiezi acest domeniu fascinant.

NumeroAtelierul acesta este util oricărui om pasionat de auto-cunoaștere și dezvoltare, așa că Vino la mine să te întâlnești cu tine!

Participarea costă 150 de ron, iar înscrierea se face prin email la contact@bogdanungureanu.ro

Îți voi răspunde cu detaliile despre unde poți face plata online ți-ți voi trimite linkul de conectare la zoom.

Să ne revedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,
Bogdan Ungureanu
Coach și Numerolog

https://bogdanungureanu.ro
contact@bogdanungureanu.ro

NumeroAtelier de Practică Numerologică – online 13 mai 2021

Pe măsură ce ne întâlnim la NumeroAteliere și practicăm împreună, experiența tuturor crește, laolată cu bucuria de a ne revedea, de a fi împreună. Cu fiecare întâlnire, dezvoltarea noastră capătă valențe mereu mai valoroase.
Înainte de orice, Numerologia este o cunoaștere care se deprinde și se învață cu adevărat numai în practică, mai ales interacționând activ cu alți oameni.

Vino online joi, pe 13 mai 2021 de la 7 la 8 jumate seara, în Clubul Numerosfera, alături de alți oameni pasionați ca mine și ca tine, să practicăm cu drag Numerologie.
E important să vii cu (măcar) o întrebare concretă, căreia să-i găsim împreună răspunsul cel mai potrivit.

Acest NumeroAtelier se adresează celor ca tine, care au cunoștințe de bază în Numerologie. Adică au urmat un curs de Numerologie  și pot să-și construiască corect (măcar) matrița psiho-energo-informativă. Pe lângă aceasta, e necesară dorința de dezvoltare într-un mod practic și pragmatic în utilizarea Numerologiei, ca instrument extrem de eficient prin viață.

Participarea costă 150 de lei (30 de euro), dacă nu ai deja abonament.

Înscrierea se face exclusiv prin email la bogdan@numerosfera.ro
Locurile la acest NumeroAtelier sunt limitate, dar posibilitățile de creștere și dezvoltare sunt nelimitate.

Să ne (re)vedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,
Bogdan Ungureanu

Cifra Destinului – NumeroAtelier 6 mai 2021

Căutând pe Internet despre cele mai căutate cuvinte legate de Numerologie, am găsit că Cifra Destinului este la loc de cinste.

Sunt multe site-uri unde te învață să calculeză cifra Destinului și ți se dau și descrieri despre fiecare cifră… Așa că de ce să mai vin și eu cu tema asta?

Păi pentru că vreau a-ți împărtăși din cunoașterea și experiența mea în această direcție, dincolo de ceea ce scrie pe Internet. E diferit decât poți afla de pe internet. E practic, interactiv si cu siguranță valoros pentru tine personal.

Fiecare om are o anumită destinație în viața asta. Asta înseamnă că și eu și tu avem fiecare Destinul său. Avem o direcție și un sens pe care mergem prin viață. Linia Destinului nu este dreaptă și are niste jaloane pe care viața ne pune să le urmăm, fie că ne place sau nu ne place, fie că vrem sau nu vrem.

Gândurile ne influențează enorm emoțiile, care la rândul lor ne clădesc alegerile și respectiv acțiunile, care ne clădesc caracterul, ce ne cladeste destinul în fiecare moment.

Cifra destinului este si unul din numerele norocoase ale omului. Dar nu e numai atât. E mult mai mult de atât.

Vino joi, 6 mai 2021 la NumeroAtelierul meu online despre Cifra de vibrație a Destinului și drumul către destin și o să experimentezi ceva care contribuie la mai multă claritate despre destinul tău și aduce o stare de bine în tine.

Vino să afli despre GPS-ul tău, pe care dacă-l urmezi, îți faci drumul lesne și viața mai ușoară decât dacă ai merge orbește, la nimereală…

N-ai nevoie de cunoștințe de numerologie ca să participi, iar dacă știi deja numerologie, cu atât mai bine, vei putea aprofunda și practica mai mult.

Locurile sunt limitate, dar posibilitățile de creștere și dezvoltare sunt nelimitate.

Pentru a te înscrie, trimite-mi email la bogdan@numerosfera.ro

Participarea costă 150 de lei (adică 30 de euro). Îți voi răspunde la email cu detaliile de plată online și linkul de conectare la zoom

Hai să ne aducem mai multă claritate și stare de bine pe drumul către propriul nostru Destin!

Să ne (re)vedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,
Bogdan Ungureanu

NumeroAtelier de practică – online 29 aprilie 2021

Pe măsură ce ne întâlnim la NumeroAteliere și practicăm împreună, experiența tuturor crește, laolată cu bucuria de a ne revedea, de a fi împreună. Cu fiecare întâlnire, dezvoltarea noastră capătă valențe mereu mai valoroase.
Înainte de orice, Numerologia este o cunoaștere care se deprinde și se învață cu adevărat numai în practică, mai ales interacționând activ cu alți oameni.

Vino online, pe 29 aprilie 2021 de la 7 la 8 jumate seara, în Clubul Numerosfera, alături de alți oameni pasionați ca mine și ca tine, să practicăm cu drag Numerologie.
E important să vii cu (măcar) o întrebare concretă, căreia să-i găsim împreună răspunsul cel mai potrivit.

Acest NumeroAtelier se adresează celor ca tine, care au cunoștințe de bază în Numerologie. Adică au urmat un curs de Numerologie  și pot să-și construiască corect (măcar) matrița psiho-energo-informativă. Pe lângă aceasta, e necesară dorința de dezvoltare într-un mod practic și pragmatic în utilizarea Numerologiei, ca instrument extrem de eficient prin viață.

Participarea costă 150 de lei (30 de euro), dar poți beneficia de reducere dacă îți iei abonament. Numai cei care au abonament vor putea solicita și primi ulterior înregistrarea evenimentului.

Înscrierea se face prin email la bogdan@numerosfera.ro
Locurile la acest NumeroAtelier sunt limitate, iar cei cu abonament au prioritate, dar posibilitățile de creștere și dezvoltare sunt nelimitate.

Să ne (re)vedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,
Bogdan Ungureanu

Compatibilitatea in cuplu – NumeroAtelier 22 aprilie 2021

Majoritatea poveștilor cu zâne, prințese și feți frumoși se termină cu expresia ”și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”…

Pe bune? N-a mai apărut niciun zmeu sau zmeoaică să le strice zen-ul? Nicio problemă, nimic, au trăit ei așa, fericiți și gata? Ah, da, știu, Făt Frumos și Ileana Cosânzeana erau ”fully compatible” și doar zmeul stătea în calea fericirii lor. Odată eliminat zmeul din poveste, compatibilitatea și-a făcut efectul și ei au trăit fericiți mai departe… 🙂

Oare n-au mai făcut nimic zi de zi ca relațiile lor să se mențină fericite?

Asta este una dintre falsele concepte despre relații, cu care mulți oameni se programează din copilărie, ascultând povești: că odată ce ți-ai găsit ”jumătatea”, gata, nu mai e nevoie să faci altceva decât să trăiești fericit până la adânci bătrâneți. Tare plictisitor trebuie să fie, zău așa…

Alții stau singuri până la 40 de ani, tot căutând acea unică jumătate a lor, cu care să fie compatibili total, ca să aibă siguranța că totul va fi bine…

Dar, până la urmă, ce o fi aia compatibilitate în cuplu? E suficientă?

Realitatea e că, fără provocări și fără fricțiuni, nu există progres și dezvoltare, iar fericirea aia pe care o caută fiecare în relația de cuplu nu vine din stat degeaba și uitat unul la altul cât e ziua de lungă… Rețeta fericirii unui cuplu nu există scrisă dinainte, ea se construiește și este unică pentru fiecare cuplu în parte… Rețeta nu e scrisă dinainte, poți să o scrii abia la final… Pentru că cei doi oameni care alcătuiesc cuplul au particularitățile și unicitățile lor, dorințele și limitele lor… Și au și ceva în comun de s-au atras, nu?… Partea frumoasă și fascinantă e că foarte multe dintre asemănări și diferențe sunt cifrate în data de naștere a fiecăruia dintre cei doi din cuplu.

Ce ne aduce împreună (ce ne face să ne atragem), ce ne ține laolaltă și ce ne diferențiază în relațiile noastre?
Cu cine ”suntem compatibili”, cu cine suntem complementari și cum – știind asta – aducem mai multă reală stare bună în relațiile noastre? 

Cifrele care ne caracterizează spun multe despre cum suntem noi și cum este celălalt cu care intrăm într-o relație. Privind chiar și numai la datele de naștere, putem alcătui profile de compatibilitate din care apoi facem prognoze despre cum poate evolua și către ce poate duce relația dintre doi oameni. Putem afla condițiile în care acel cuplu poate evolua armonios sau, din contră, condiții care duc la experiențe nefericite și dureroase… Din oricare experiență se poate învăța ceva, dar cine își dorește să experimenteze doar relații neplăcute și fără stare de bine?

De aceea, Joi, 22 aprilie 2021, pe online de la ora 18:30 fac un nou NumeroAtelier despre compatibilitate și dincolo de aceasta, în relațiile de cuplu. 

Printre altele, la NumeroAtelier primești:

  • Un instrument simplu, eficient și ușor de folosit ca să determini profilurile de compatibilitate pentru ambii membrii ai cuplului.
  • O nouă perspectivă din care să privești compatibilitatea și ceea ce te împlinește într-o adevărată relație de cuplu…
  • Claritate în ceea ce v-a adus împreună în cuplu, dar și care sunt aspectele importante de care să țineți cont pentru a întreține relația în stare bună și ce anume ar putea aduce mai multă stare de bine între voi
  • Un mod simplu și practic prin care descoperi punctele forte și punctele sensibile ale relației
  • O metodă de identificarea a potențialelor probleme ce ar putea apărea între voi, din ce direcție pot apărea acestea și cum să le previi sau să le minimizezi
  • Felurile simple și eficiente de a depăși blocajele care pot apărea anume în relația pe care o ai, nu la modul general

Ce-ți ofer eu:

Timpul meu, experiența mea ca numerolog practicant de ani de zile, experiența mea de partener de cuplu și părinte și entuziasmul meu de a lucra cu oameni ca tine, care caută ceva valoros pentru ei.

Și-ți mai ofer spațiu și unelte valoroase, utile și simplu de folosit pentru ca tu să-ți creezi mai multă stare de bine. Pentru tine și pentru celălalt. Iar dacă ai copii, cu siguranță și ei vor beneficia mult din asta. Căci orice copil dorește să-și vadă părinții fericiți, nu contează cum părinții creează acea stare bună între ei. Copiii nu se hrănesc numai cu mâncare, ci și cu starea de bine dintre părinții lor.

Așa că, vino joi, pe 22 aprilie 2021 la NumeroAtelierul meu, să mai experimentezi ceva care poate să contribuie la mai multă stare de bine în tine și în relația pe care o ai. Sau în acea relație pe care îți dorești cu adevărat să o ai.

Puzzle Pieces Connecting with Hands Stock Footage Video (100% Royalty-free) 1008850412 | Shutterstock

N-ai nevoie de cunoștințe de numerologie ca să participi, iar dacă știi deja, cu atât mai bine, vei putea aprofunda și practica mai mult.

Locurile sunt limitate, dar posibilitățile de creștere și dezvoltare sunt nelimitate.

Pentru a te înscrie, trimite-mi email la bogdan@numerosfera.ro

Participarea costă 150 de lei (adică 30 de euro). Îți voi răspunde la email cu detaliile de plată online și linkul de conectare la zoom

Hai să aducem mai multă armonie și stare de bine în relațiile noastre!

Să ne (re)vedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,
Bogdan Ungureanu

NumeroAtelier – Sens și Contrasens. Priorități în 2021

Despre 2020 s-a vorbit mult și mai mult decât atât, în 2020 s-a trăit la maxim emoție peste emoție. Și asta a fost doar începutul începutului. Anul acesta, cu numărul 2021, accelerăm și mergem cu toții înainte, că nu (mai) e cale de întoarcere.

Ideea este că mersul înainte se poate face pe Sens sau pe ContraSens, cu toate urmările de rigoare ce decurg din aceasă alegere.

La ce (îți) dai prioritate în 2021? Ce îți vine cu ușurință și la ce te provoacă anul acesta, mai mult decât vreodată până acum? Ce te ajută și ce te încurcă pe calea ta de acum până la finalul anului?

Sunt aspecte pe care anul acesta ți le va pune în față și cu care, poate, te-ai mai întâlnit și altă dată, la alt nivel?

Despre aspectele importante ale anului acesta – din punct de vedere numerologic, ce ni se dă și ce ni se cere fiecăruia și tuturor la un loc,o să gândim, simțim și acționăm la NumeroAtelierul online din 12 ianuarie 2021, de la ora 18:30 până la ora 21:00

Împreună cu Roxana Iorgulescu Bandrabur (Numerolog și fondator NumeroViva), te invit pe 12 ianuarie să începem anul cu drag și să creăm bucurie și ușurință pe care să o înmulțim în fiecare zi ce vine de-a lungul acestui an.

Locurile sunt limitate, însă posibilitățile tale de autocunoaștere, creștere și dezvoltare sunt nelimitate. Nu ai nevoie de cunoștințe de numerologie pentru a veni la acest NumeroAtelier.

Participarea costă 150 de lei, iar înscrierea se face prin email la bogdan@numerosfera.ro

Îți voi răspunde cu detaliile pentru plată online și ulterior îți voi trimite linkul de conectare la zoom.

Să ne revedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,

Bogdan Ungureanu
Coach, Numerolog

Eu Vreau! Fițe-Dorințe-Trebuințe. NumeroAtelier online 15 octombrie 2020

Am auzit in copilarie, la Amza Pellea, o vorbă: ”Vrerea e a omului, voia e a Domnului”. Și vorba asta, pusă lângă cea care spune: ”Dumnezeu dă, dar nu bagă în traistă” m-a făcut să mă uit mai adânc și la ceea ce vreau eu și la ceea ce vrea fiecare dintre noi, mai ales acum, în vremea asta plină de schimbări rapide și neașteptate.

Ce credeai că îți dorești ieri mai e valabil și azi? Ce vrei acum se și îndeplinește sau doar se transformă în frustrare?

Nu ți s-a întâmplat să spui: vreau (o casă, un partener, un copil, bani mulți, o mașină puternică, un job mai bun, o vacanță etc.)… și totuși să nu apară, oricât spui că îți dorești? Sunt aceste afirmații fițe sau trebuințe?

Și pe de altă parte, nu ți s-a întâmplat să vrei ceva anume, să capeți și apoi să te simți tot nemulțumit(ă)? Ce să fii și să faci ca să obții pentru tine exact ce cauți cu adevărat?

Omul poate avea doar trei tipuri de necesități, fiecare din aceste trei tipuri fiind la rândul lor de câte trei feluri.

Eu îți voi spune despre cele nouă (3×3) necesități care au importanță majoră în viețile noastre. Treaba este că la fiecare dintre noi acestea au o ordine de îndeplinire și o măsură diferite de ale celorlalți.

S-au scris multe cărți despre nevoile umane, dar toate vorbesc la modul general.

La tine cum e exact? Dar la partenerul tău de cuplu? Dar care sunt adevăratele dorințe ale copilului tău? Nu le confunda pe ale altora cu ale tale și nici nu le ghici, că nu e pe ghicite, e pe bune!

Numerologia (mă) ajută la determinarea foarte exactă a acelor necesități pe care le ai  tu de-a lungul întregii tale vieți. Care sunt dorințe și care trebuințe? Și când sunt fițe? Chiar așa, cum e cu fițele și de unde apar?

Hai la NumeroAtelierul online de joi, 15 octombrie 2020 să ne ”uităm” cu drag la nevoile noastre, care sunt, de unde apar și cum se îndeplinesc.

NumeroAtelierul este valoros deopotrivă pentru cei care nu cunosc deloc Numerologie, dar și pentru cei care deja au cunoștințe în domeniu și caută să se dezvolte mai mult, practicând împreună cu alți oameni ce au aceeași pasiune în dezvoltare personală.

Participarea costă 100 de lei sau 21 de euro

Înscrierea se face prin email la bogdan@numerosfera.ro

Îți voi răspunde cu detaliile pentru plata online și ulterior îți voi trimite linkul de conectare la zoom.

Să ne revedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,
Bogdan Ungureanu
Coach, Numerolog

Photo credits: Ovidiu Neagu

În relații suntem la fel de diferiți – NumeroAtelier online 1 oct 2020

Odată ce două sisteme interacționează într-un fel sau altul, automat apare și legătura/relația dintre ele. Numerologia arată acest principiu foarte clar, simplu și precis, anume că 1+2 = 3

Eu (1) + Tu (2) = Relația noastră (3)

Relația este, metaforic vorbind, exact ca un copil, care are nevoie de siguranță, atenție, iubire și hrană. Fără să apară o relație nu poate apărea ulterior un copil în carne și oase. Dacă nu reușim să avem întâi o relație sănătoasă și frumoasă, cum crezi că va arăta și se va dezvolta ulterior un copil care ia naștere din ea? Și chiar și dupa ce copilul fizic apare, relația primordială continuă să existe și să de diversifice, să fie și mai provocatoare.

Oriunde ne-am uita, vedem relații de tot felul, la toate nivelele și de toate calitățile. Suntem tot timpul prinși în relații (cu noi înșine, cu iubitul/iubita, cu copiii, la job cu colegii și șefii, cu partenerii de business, cu prietenii, cu părinții, cu vecinii, cu lumea în general), unele mai mult sau mai puțin sănătoase și funcționale decât altele. Fiecare dintre noi, oamenii, suntem foarte asemănători la nivel fizic și obiectiv. Cu toții suntem oameni, avem două mâini, două picioare și un cap pe umeri.

Și totuși, fiecare dintre noi suntem de sex masculin și feminin, iar la nivel subiectiv, suntem diferiți. În relații suntem la fel de diferiți. 

Aceste diferențe nevăzute, dar foarte reale, nu se observă cu ochiul liber. Relațiile noastre reflectă dinamica acestor deosebiri și asemănări.
Trăim toată viața relaționând cu noi și cu ceilalți, facem și desfacem relații.

Unde mai punem că anul 2020 ne vorbește și ne provoacă mai mult ca oricând tot în relații.

Mulți oameni construiesc relații de-a dreptul toxice și adesea se consideră prinși în ele aparent fără scăpare. Cum știi că ești într-o asemenea relație? Este posiil să schimbi ceva ca să elimini sau să atenuezi toxicitatea din relație? Cum facem asta, presupunând că se poate? Oare poți ști dinainte despre toxicitatea unei relații? Care-i treaba aici?

Câteodată, întâlnim oameni care sunt în relații atât de frumoase încât ne inspiră și vrem și noi așa ceva pentru noi. Poate chiar noi trăim acum o relație frumoasă și sănptoasă și ne dorim să o creștem mai departe. Cum facem asta?

Cum se face că pe unii oameni îi placem și conlucrăm cu ei cu drag și bucurie încă din prima clipă, iar pe alții pur si simplu nu-i (mai) suportăm? Cum de ”facem chimie” cu unii, iar alții ne creează antipatii și respingere? Și dacă nu ești compatibil cu altcineva, e de ”rău”?

Ce ne aduce împreună, ce ne ține laolaltă și ce ne distanțează? Cu cine ”suntem compatibili”, cu cine suntem complementari și ce căutăm să obținem, de fapt, în relațiile noastre? 

Cifrele, pentru că descriu energii vibraționale, au și ele dinamica lor și modul lor de a relaționa. Unele cifre se ”înțeleg” mai bine între ele și se ”enervează” cu altele. Cum ne ajutăm pe noi, știind care cu care fac ”casă bună” și care cu care se ”provoacă” constant?

Cifrele din data nașterii (și nu numai) ne spun foarte clar și precis despre dinamica dintre doi oameni, despre cum relaționează și ce anume poate ține acei oameni împreună și ce îi va face să trăiască în armonie sau, dimpotrivă, într-o dizarmonie care să ducă de multe ori la ruperea relației. Putem să (mai) facem ceva ca să ”salvăm” relația?

Puzzle Pieces Connecting with Hands Stock Footage Video (100% Royalty-free) 1008850412 | Shutterstock

Cifrele nu mint și odată ce le cunoști limbajul de dincolo de simbol, odată ce știi să le descifrezi mesajul ascuns, cunoști practic comportamentul, dorințele și aspirațiile, dar și limitele și blocajele omului pe care-l descriu.

Un psiholog are nevoie de multe teste de personalitate și de ore de terapie vorbind cu tine pentru a înțelege multe dintre aspectele și comportamentele care se revelează din data nașterii în câteva minute.  Acei psihologi care cunosc numerologie știu asta

Dacă ți-aș arăta concret, simplu și rapid cum poți să vezi și tu ”compatibilități” și moduri de relaționare dintre doi oameni, doar analizând datele lor de naștere, cum ți-ar fi? Dacă ai deprinde și tu ușor un mod de a ști dinainte cum va fi o relație dintre doi oameni, mai ales când formează un cuplu stabil și au de-a face unul cu altul zilnic?

Despre toate acestea, joi, 1 octombrie 2020 de la ora 18:30, pe Zoom online, la un NumeroAtelier cât se poate de practic, care va dura două ore.

NumeroAtelierul este valoros deopotrivă pentru cei care (încă) nu cunosc deloc Numerologie, dar și pentru cei care deja au cunoștințe în domeniu și caută să se dezvolte mai mult, practicând împreună cu alți oameni ce au aceeași pasiune în numerologie și auto-dezvoltare.

Participarea costă 100 de lei sau 21 de euro

Înscrierea se face prin email la bogdan@numerosfera.ro

Îți voi răspunde cu detaliile pentru plata online și ulterior îți voi trimite linkul de conectare la zoom.

Să ne revedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,
Bogdan Ungureanu
Coach, Numerolog

Photo credits: Ovidiu Neagu