La Mulți Ani, România!

1.12.1918.23.5.21.3

1 Decembrie 1918, ziua când s-a născut statul modern România. Ca orice nou născut, a avut lângă ea ursitoarele.

Nu mă refer aici la cei care au contribuit în acest plan, indiferent că au fost state sau persoane, ci la “complotul” numerologic”, la energiile, darurile, harurile și piedicile ce reies din cifrul său numerologic. La ce se dă și ce se cere, la cum e țara aceasta de 99 de ani încoace. I s-a dat soarta de a deschide drumurile (“Acum ori niciodată croiește-ți altă soartă“), de a merge pe drumul ei fără a ține cont de ceilalți, pentru că 1 nici nu știe că mai există și alții.

Este vorba de unicitate, de a atrage toate privirile, exact ca o pată pe o cămașă albă. ”Păcăleala” vine din vibrația sa socială (12, adică 3), ce dă impresia că tot timpul caută să exploreze, să fie în centrul atenției, să se conecteze cu toată lumea. Prima impresie este de dorință de viață socială (vezi toate cluburile și restaurantele) și curiozitatea față de tot ce este nou și străin ei. Apare în fața tuturor ca o țărancuță frumoasă și veselă, plină de bogății – nu degeaba o poftesc toți. A fost grânarul Europei și încă mai poate fi!

Nu e o țărăncuță oarecare, ci una care le știe ea pe toate (în fond toți românii ne pricepem la toate!), care privește lumea de sus, din vârful Carpaților. Mai pe scurt, este Ea și restul lumii. Noi ne tragem din daci, suntem unici și nimeni nu-i ca noi!

ROMÂNIA, născută la 1 decembrie 1918, are destinul 5, adică să învețe să caute libertatea, să comunice și să provoace schimbarea. E un destin al spiritului fără astâmpăr, al instabilității, de aceea a și schimbat mereu aliații. Drumul către toate astea este prin 2+3, respectiv prietenia (”…râul, ramul, mi-e prieten numai mie…”), parteneriatul, dar și conflictul și fricile, precum și creativitatea, superficialitatea, bucuria de a trăi.

La 23 august 1944, destinul 5 prin calea 23 a devenit însăși felul ei de a fi. Și-a schimbat și numele în REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA, care are, de asemenea, vibrația 5. În 1944, se afla într-un an de vibrație 8 – lupta pentru putere și ieșirea din turmă. Oricum s-ar fi transformat pentru că urma 9, cel care închide trecutul și plătește polițele. Toate realizările materiale au venit din noul destin 4, cel care acumulează, stabilizează și întărește. Ne place sau nu, a fost exact ceea ce trebuia, ca să rămânem uniți, să păstrăm granițele și identitatea națională.  Și cu asta se explică și toate lozincile din perioada aceea. Calea 31 explică și cultul personalității din acea perioadă. Toți uniți în jurul unuia, mult stimatul și iubitul conducător.

45 de ani mai târziu, fix 5 cicluri de 9 ani, pe 23 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu (Destin 10=1) a fost arestat la Tîrgoviște (vibrația 9) și adus la București (vibrația 1). România (numele acesta are vibrația 8) născută în 1918 era atunci într-un an de vibrație 9 și trebuia să se lepede de ceva (de experiența comunismului, care oricum ajunsese la maxim) și revenea pe destinul său 5, în timp ce România născută în 1944 era deja într-un an de vibrație 1, care cerea un nou tip de gândire și acțiune.

Astăzi, de ziua ei, la 1 Decembrie 2017 are în față, ca și în 1990, un an de vibrație 1 – Învățătorul, Inițiatorul. E timpul pentru ceva calitativ nou, pentru o nouă mentalitate și acțiuni îndrăznețe!

Dacă vrem ca toate aceste noi începuturi să se petreacă cu ușurință și bucurie, e cel mai bun moment ca fiecare dintre noi, la nivelul său de conștiință, să facă ceva, să contribuie activ la acumularea cantitativă în scopul saltului calitativ. Dacă vrem ca steaua României Mari să strălucească din nou, e important să ne unim în cuget și-n simțiri!

La Mulți Ani în strălucire, libertate și bucurie, dragă ROMÂNIE!

 

Bogdan Ungureanu

foto by Ovidiu Neagu