NumeroAtelier pentru numerologi interesa(n)ți

Dragilor,

Deja sunt mai mulți dintre voi care m-au întrebat când mai organizez NumeroAteliere.

Mie îmi place enorm să ”fac” numerologie, dar să mă și întâlnesc cu tine, așa că hai să ne întâlnim sâmbătă, pe 5 mai 2018, de la ora 11 la 17.

La un nou NumeroAtelier pentru numerologi interesa(n)ți – așa, ca noi.

Vom afla și lucruri noi, vom consolida cunoștințe deja primite și cel mai important, vom împărtăși cunoaștere și mai ales vom face practică. Numerologie practică și pragmatică.

Asta crește experiența mai mult decât tone de cărți și cursuri. Și asta crește încrederea în tine. Și face bine la 5, la Imaginea de Sine. Ca apoi să facă bine la toate cele trei bunăstări. Experiența directă ajută enorm la întreaga autodezvoltare, nu-i așa?

Deci, dacă vii, te rog confirmă intenția printr-un email la [email protected]

Pe lângă intenția ta de participare, trimite-mi 3 întrebări care te frământă acum în legătură cu numerologia din viața ta.

Îți voi da un reply cu restul detaliilor despre acest NumeroAtelier (locație, preț ș.a.m.d.), iar răspunsurile la întrebări le vei primi la NumeroAtelier.

Nu te mai țin ocupat acum, că o voi face la NumeroAtelierul din 5 mai 🙂

Să ne (re)vedem sănătoși și bucuroși!

Cu drag,
Bogdan

[email protected]
0732 229 091

NumeroScop 25.4.2018

Sădește cu dragoste semințele a tot ceea ce dorești să obții și dacă ești atent, vei observa că ai rezultate palpabile chiar de astăzi.

E posibil să nu înțelegi logic de ce simți ceea ce simți. Lasă îndoielile și fricile deoparte, acționează cu încredere și savurează rezultatele.

Despre Trinitate

by Klara 

Dacă ți-a intrat viermișorul care viermuiește e cam greu să te oprești. Mintea zice ”stai pe coada ta”, da` viermișorul nu e nici el fraier și zice că e păcat să nu te exprimi că te pocnește tiroida. Viermișorul e rudă prin alianță cu șarpele biblic, probabil.

Ia să vedem noi acum care-i legătura dintre nevertebrată, minte și titlu, că nimic nu-i întâmplător, nu-i așa?

Cu ceva timp în urmă străpunsă de același fior, viermișor, șarpe, fulger, electroșoc al creativității mi-am pus poalele în cap, m-am dat în stambă în spațiul liber(?) al internetului și mi-am expus public părerea despre modul de interpretare exagerat al unor concepte, hai să le zicem ezoterice (vezi Demitizarea exhaustivă a spiritualității descoperite între două stații de metrou).

Total independent de voința mea, viermișorul a săpat și a ajuns la concluzia că mai ”e” unele chestii neabordate. Cum ar fi mintea și corpul. Păi da, mens sana in corpore sano!

El încă viermuiește și tot ce pot să fac este să descriu o schema logică a elucubrațiilor lui. Cuvântul ăsta savant nu-I de la mine, e tot de la el. Ca să fie clar Io acum sunt posedată de această viețuitoare. Sunt un simplu canal prin care trec informațiile găsite de onor domnul viermișor.

Se dau următoarele:

-afirmația că suntem făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dacă n-ai avut o întrevedere particular cu El și nu L-ai văzut la față, nu mă poți contrazice;

-rugăciunea Tatăl nostru zice, printre altele, ”precum în cer așa și pe Pământ”. Nici aici nu mă poți contrazice dacă n-ai fost în vizită la sus-numitul Dumnezeu;

-Dumnezeu este trinitar, Tatăl (Creatorul)-Fiul (Isus)-Duhul Sfânt. Dacă nu m-ai contrazis de două ori, automat nici a treia oară nu poți;

-e clar că noi nu suntem în ceruri (poate cel mult cu capul în nori, dar asta e cu totul altceva), cerul este al lui Dumnezeu (n-o lua chiar la propriu) cu toate cele trei aspecte ale Sale, așa că nouă ne-a rămas Pământul.

Băi, ce tare e viermele ăsta!

Așadar, dacă Dumnezeu e trinitar, noi suntem făcuți după chipul și asemănarea lui, precum sus așa și jos, atunci pentru fiecare aspect al Divinății există un corespondent în lumea materială, în om.

(foto și obiecte realizate de mine)

Creatorul, după cum îi zice și numele, a creat lumea și, ce să vezi, n-a creat-o așa, haotic, la întâmplare, ci bine structurată, bine gândită. Ai dovezi clare oriunde în natură, așa că nu fii cârcotaș!  Hermeticii spun că omul este o proiecție a gândului lui Dumnezeu.

Urmează o întrebare retorică, nu răspunde, răspund tot eu, că intrăm în alt domeniu. Și apoi e întrebarea mea și fac ce vreau cu ea!

Cine emite gânduri? MINTEA.

Aha! Dumnezeu Tatăl (Creatorul) = minte.

Se zvonește prin târg că mintea, ca și ego-ul și orgoliul, e câh. S-o punem la păstrare și să-i dăm cu spiritualul și cu simțitoarea. Tu ce părere ai?

Mai departe…

Care parte din Divinitate a devenit (la un moment dat) materială? Știm cu toții povestea care povestește că Tatăl s-a întrupat, a căpătat formă prin Fiul Său, Isus. Bine, l-au ajutat Duhul Sfânt și Fecioara Maria, da` el a fost inițiatorul…

Wow! Ce interesant!

 Fiul (Isus) = corp fizic.

Ghicitoare: Ce n-au demonii, își doresc foarte tare și nu pot obține decât prin împrumut? Mă rog, mai corect spus , prin furt…?

Răspuns: Corp fizic.

Amu, ce să fac? Să-mi las baltă minunăție de trup și să mă spiritualizez maxim? Si dacă se găsește vreun d-ăla neîntrupat interesat de fizicul meu? Iți dai seama ce înghesuială se produce, că mai e și viermișorul buclucaș în mine!

Aproape am ajuns la final. Nu abandona acum! În curând vin și concluziile.

Ce-a mai rămas? Duhul Sfânt = suflet.

Ăl de e, dar nu-l vede nimeni, ăl de se rupe de mila altora, ăl de-l pui nici tu nu știi prea bine unde (haide, hai! Mai cu suflet!), ăl în care încap de toate și mulți.

Gata! Bag acum finalul!

Recapitulare:

  1. Dumnezeu Tatăl (Creatorul) = informație = minte
  2. Dumnezeu Fiul (Isus) = corp fizic = materie = faptă
  3. Duhul Sfânt = suflet = energie = vorbă

Cum se zice, ca să ai succes centrează-te, adună-te și pune la un loc gândul, vorba și fapta.

Stabilește exact ce vrei, fă un plan și treci la acțiune!

Pfff! Viermele ăsta zice cumva că negând mintea, îl negi pe Dumnezeu? Zice că neavând grijă de corpul tău îl ignori pe Dumnezeu? Habar n-am, dar promit să-l întreb!

Nu dați vina pe mine! Viermișorul e responsabil de toate afirmațiile!

La finalul finalului, ceva și de la mine:

 

Armonie și echilibru în toate aspectele vieții!

Sursa Cuvintecuviata.eu

NumeroScop 1.4.2018

1.4.2018.16.7.14.5

Dacă ai avut răbdare și ai planificat bine până azi, acum ai ocazia să-ți manifești voința și să începi să-ți pui efectiv planurile în aplicare.

Auto-motivarea este la cote înalte azi. Cât poți de mult, ieși azi în natură, ieși în lume și simte-te liber și bucuros de viața ta, așa cum este ea acum.

NumeroScop 30.3.2018

30.3.2018.17.8.11.2

Zi bună pentru organizare și planificare. Nu căuta să-ți impui ideile cu încăpățânare, ține cont că fiecare om are propria percepție, propriul punct de vedere.

Un plan bun salvează irosirea multor resurse. Ambiția e la cote înalte, așa că fii atent către ce o îndrepți. În ciuda dorințelor tale, voința se manifestă azi extremist: ori este maximă, ori lipsește cu desăvârșire.

NumeroScop 26.3.2018

26.3.2018.22.4.18.9

O zi în care ai de pus ambiția ta la muncă. Dacă îți îndrepți energia spre a materializa nevoile tale, vei putea obține mai mult decât ți-ai închipui.

Folosește-ți puterea în mod constructiv și nu uita ca tu ești tu, iar celălalt e altcineva.

Spune clar ce ai de spus. Ceea ce gândești, aia să fie și ceea ce rostești.

NumeroScop 24.3.2018

24.3.2018.20.2.16.7

E posibil ca azi să ai de făcut alegeri inteligente emoțional.

Mergi pe ”feeling”, simte ce-i mai potrivit pentru tine și acționează numai în conformitate cu asta.

Stihia apei e de departe cea mai activă – nu călca în străchini, că sunt pline ochi azi!

NumeroScop 20.3.2018

20.3.2018.16.7.12.3

O zi energică, în care stihia apei predomină cu putere, căutând să se manifeste pe oriunde găsește o cale de a înainta.

Manifestă-te cu bucurie în fața lumii și exprimă-ți trăirile fără să te lasi inundat de  teamă – comunicarea este bine aspectată și azi.

Alege să faci anume acele acțiuni care te împing pe calea scopului tău și nu al altora. Ziua te împinge spre acțiune și te va pune în situații în care să te autoanalizezi și să te autoevaluezi în urma a ceea ce vei face.  Până la finalul zilei vei căpăta mai multă înțelepciune.

 

 

NumeroScop 19.3.2018

19.3.2018.24.6.22.4

E moment bun să începi să construiești ceva stabil și durabil, în armonie cu scopurile tale cele mai înalte.

Evită să abuzezi de puterea ta și să acționezi în folosul propriu fără să ții seama și de ceilalți. Atenție că ziua predispune la izbucniri emoționale și porniri de agresive, chiar dacă și numai verbale.

Comunicarea și creearea unei punți de legătură între tine și celălalt sunt favorizate azi.

NumeroScop 18.3.2018

18.3.2018.23.5.21.3

Socializarea și petrecerea timpului în familie sunt favorizate azi. Poți cunoaște oameni noi sau te poți reconecta cu cei apropiați. Sau amândouă

Cum ar fi să-ți închizi telefonul și să stai cu cei dragi, să joci un joc de societate, renunțând conștient la gânduri negativiste?