Soartă și Destin. Ce se dă și ce se cere – NumeroAtelier

Pe la 20 de ani mi-am luat ”soarta” în mâini și am plecat de acasă să-mi construiesc singur viitorul. Pornind pe drumul ales, soarta m-a purtat prin tot felul de locuri. Tot soarta m-a pus în tot felul de situații. Unele mi-au plăcut, altele nu.

Când era “de bine” mă simțeam mândru de mine, de alegerile făcute.

Când era “de rău” exista întotdeauna un țap ispășitor, soarta, care acționa de capul ei fără să aibă un minim de bun simț și să-mi ceară măcar părerea.

Asta-i soarta ta”, îmi ziceam, că așa auzisem și eu de la alții. Habar nu aveam atunci de ce înseamnă data mea de naștere, de calități și defecte, de programări mentale, de reala influență pe care o au părinții în educația mea, sau cum urma să influențez eu viața fiicei mele.

Nu știam nimic despre soartă, destin, numerologie sau psihologie. Rosteam cuvinte ca soartă sau destin, fără să mă fi întrebat vreodată ce înseamnă ele, cu adevărat. Asta era pe la 20 de ani…

Acum am depășit 49 de ani și între timp am înțeles multe și multe mai am de înțeles…

Ce e, până la urmă, soarta? Ce include ea? Pot s-o influențez? Cum? Dar destinul ce e? Tu ce crezi, “ce ți-e scris, în frunte ți-e pus“?

Despre toate acestea și nu numai, despre ce spune numerologia când e vorba de soarta și/sau destinul tău vorbim luni, 20 noiembrie, la NumeroAtelierul “Soartă și destin. Ce se dă și ce se cere“.

Nu numai că vom vorbi, ci vom cerceta și experimenta practic cum e pentru tine și cum e pentru fiecare dintre noi.

Ești curios? Vrei să știi cu certitudine, nu doar să crezi?

Nu ai nevoie de cunoștințe de Numerologie pentru a participa, iar dacă le ai, le vei îmbogăți la acest NumeroAtelier, care acum are și susținerea comunității M.T.I. (Master Trainers Institute)

Să ne (re)vedem cu bucurie!

Bogdan

P. S. Detalii despre locul desfășurării și preț vor fi comunicate celor care se înscriu la adresa de mail [email protected] 
Detalii pot fi obținute și la telefon 0732 229 091

P.P.S. Numărul de locuri este limitat

Ai o nelămurire? Hai s-o lămurim!